x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O fetiţă de 10 ani a fost trimisă în judecată pentru omor

O fetiţă de 10 ani a fost trimisă în judecată pentru omor

31 Aug 2012   •   12:24
O fetiţă de 10 ani a fost trimisă în judecată pentru omor

Procuratura din Maine, Stele Unite, a trimis-o in judecata pe o fetita de 10 ani, acuzand-o de omor prin imprudenta. Victima este o fetita de doar trei luni, de care acuzata avea grija, impreuna cu sora ei mai mare, angajata ca baby-sitter. Sora mai mare nu a fost, inca, pusa sub acuzare, desi mama victimei considera ca este principala responsabila pentru cele intamplate, intrucat fiica sa a fost in grija acesteia. Drama s-a petrecut pe data de 8 iulie, iar procesul fetitei de 10 ani va incepe intr-un tribunal pentru minori, in luna octombrie, anunta agentia Associated Press, citata de abcnews.com.

Victima, Brooklyn Foss-Greenaway, a murit in urma sufocarii cu medicamente, care ii erau administrate pentru tratarea sindromului de deficit al atentiei.

Nu se cunosc detaliile acuzatiilor ce se aduc fetitei de zece ani, dar e foarte probabil sa fie legate de urmele de violenta care s-au gasit pe corpul micutei decedate.

×