VIDEO - Securitatea aeroportului din Domodedovo lasă în continuare de dorit, după atentatul care a făcut luni 35 de morţi şi aproape 200 de răniţi. O jurnalistă rusă a trecut nestingherită de paza aeroportului din capitala Moscovei, cu o bombă artizanală. La fel şi pe alte două aeroporturi, unele dintre cele mai mari din Rusia. Între timp, autorităţile au reuşit să recreeze portretul robot al bărbatului kamikaze.
O jurnalistă de la site-ul rusesc LifeNews.ru a intrat cu o bombă artizanală în aeroportul Domodedovo, la numai o zi după ce preşedinte Dmitri Medvedev a anunţat măsuri extraordinare de securitate.
Femeia şi-a pregătit cu atenţie momentul. A luat mai multe baterii, un încărcător de telefon, le-a pus într-o cutie de ceai cu intenţia de a trece neobservată de paza aeroportului. Ca să-şi facă sarcina şi mai grea, a scris pe cutie cuvântul bombă şi a plecat spre Domodedovo. Aici, pază mai multă, dar la fel de ineficientă ca în 24 ianuarie, înaintea atentatului în urma căruia au murit 35 de oameni.
Jurnalista a trecut neobservată printr-un detector de metale, din câte se pare nefuncţional, la care nu se afla niciun poliţist. Sub haină avea bomba ascunsă într-o centură similară celor folosite de teroriştii ceceni.
Alt aeroport, aceeaşi poveste. Jurnalista ajunge la Vnukovo, al treilea aeroport al ţării. Aici, poliţiştii aeroportului sunt mai vigilenţi. Jurnalista este interogată, controlată, dar intră în aeroport cu bomba artizanală la fel de uşor.
Femeia testează şi securitatea aeroportului Sheremetyevo, unul dintre cele mai mari din ţară. Detectorul de metale funcţionează, măcar, aici, dar jurnalista trece de punctul de control. Nici măcar nu a trebuit să se dezbrace de haina care ascundea bomba.
În tot acest timp, autorităţile spun că fac progrese importante în identificare organizatorilor atentatului. Potrivit unor surse din cadrul poliţiei anchetatorii suspectează un rus, pe nume Razdobudko, membru al unei grupări islamiste din Caucaz, că ar putea fi instigatorul sau chiar unul dintre executanţii atentatului de pe aeroportul Domodedovo.
Poliţia este aproape de identificarea bărbatului kamikaze, coautor al atentatului de luni. După prelevarea probelor de la locul atentatului au distribuit în tot Caucazul poze cu portretul robot al bărbatului.