x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O lună de "izolare totală” pentru criminalul din Norvegia

O lună de "izolare totală” pentru criminalul din Norvegia

de Sînziana Stancu    |    15 Aug 2011   •   14:20

Politia norvegiana a decis vineri mentinerea in arest "izolat' a autorului masacrului de pe insula norvegiana Utoya, din data de 22 iulie, se arata intr-un comunicat dat publicitatii astazi (luni, n.r.) de catre Tribunalul din Oslo, care i-a prelungit mandatul de arestare cu patru saptamani, informeaza Le Monde, in editia electronica.

Anders Behring Breivik, care a fost dus la locul faptei pentru completarea anchetei asupra masacrului pe care l-a comis, nu a avut nici o remuscare pentru faptele comise. A afisat o atitudine senina cand anchetatorii l-au dus pe "traseul' masacrului.

Barbatul de 32 de ani, cu orientari extremiste, care a pornit in iulie socanta "cruciada' impotriva celor care, in opinia lui, vor sa "islamizeze' Norvegia, primise in data de 25 iulie, din partea aceluiasi tribunal, un ordin de detentie provizorie cu posibilitate de reinnoire pe o perioada de opt saptamani, intre care primele patru "in deplina izolare' a inculpatului. Vineri, tribunalul va mai decide asupra unei singure chestiuni, cea a izolarii totale, iar miercuri va decide daca audierea de vinei a inculpatului va avea loc in sedinta pubica sau cu usile inchise.

Breivik si-a recunoscut fara tagada si fara parere de rau faptele, afirmand ca masacrul a fost "un lucru dureros, dar necesar'. A recunoscut si atentatul cu bomba din cladirea guvernamentala din Oslo, comis cu vreo doua ore inainte de masacrul din insula norvegiana situata la nord-vest de capitala.

×