Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Republica Centraficană (Bangui)
Căteva romănce au ales sau au fost nevoite să trăiască in Republica Centrafricană. Deschizătoarea de drumuri a fost cea de-a treia nevastă a dictatorului Bokassa, romănca Gabriela Drimba.
Republica Centraficană (Bangui)
Căteva romănce au ales sau au fost nevoite să trăiască in Republica Centrafricană. Deschizătoarea de drumuri a fost cea de-a treia nevastă a dictatorului Bokassa, romănca Gabriela Drimba.
Suntem in inima Africii - Republica Centrafricană este o veche colonie franceză, o ţară cu de aproape şase ori suprafaţa Romăniei, dar cu numai 4 milioane de locuitori. Majoritatea concentrată in jurul capitalei, Bangui. Speranţa de viaţă, după ultimele statistici, este de 42 de ani.
Un fel de "nou tărăm al făgăduinţei" sau "noul El Dorado", această zonă a Africii a atras multe populaţii cu spirit colonizator, aventurier. Acum două decenii, ajungeau aici şi o mănă de romănce. Liliana, Eugenia, Lola, Carmen, Ionela, Mariana, Adriana... destine diferite, personalităţi diferite, le găsim astăzi la Bangui. Au fost mai multe, insă unele au reuşit să plece, altele au fost invinse de disperare, de boală sau de violentele lovituri de stat şi de instabilitatea ţării.
PRELUDIUL AVENTURII. In 1970, doi oameni orbiţi de putere incep o prietenie bizară. Bokassa, preşedintele ajuns la putere printr-o lovitură de stat şi autoproclamat "impărat" in 1977, şi Ceauşescu, repede sedus de extravaganţa şi de generozitatea "stănjenitoare" pentru unii a celui ce-l alimenta cu diamante. Prietenia este pecetluită in 1973, cănd Bokassa, poligam, se căsătoreşte cu o romăncă. Gabriela Drimba, numită şi "dansatoarea cu microfoane de la Ploieşti", devine astfel a treia soţie a dictatorului african şi, se pare, prima romăncă ce se instalează in Republica Centrafricană. Bokassa a inceput să trimită oameni in Romănia la studii şi la specializări in marile centre universitare: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Craiova, Timişoara.
SÃ...RÃ...CIA. Intr-un context in care contracepţia este aproape inexistentă, iar avorturile sunt interzise, inevitabilul se produce. Cuplurile mixte fac copii metişi, relaţia Ceauşescu - Bokassa nu se reproduce insă şi intr-o societate puternic discriminatoare. "După primul avort, am fost ameninţată cu puşcăria, al doilea copil trebuia
să-l păstrez, să rămăn insă singură, cu un copil metis, in Romănia, era neimaginabil. Aşa că ne-am căsătorit şi am plecat in aventură", imi spune Lili. "Felix, te rog, hai să ne intoarcem in Romănia" - acestea au fost primele cuvinte pe care i le-a adresat soţului ei cănd a văzut coliba in care trebuia să locuiască impreună cu alţi 11 membri ai familiei. "Un an şi jumăte am trăit aşa, erau perioade in care măncam numai de două ori pe săptămănă. Disperare e puţin spus pentru ce am trăit eu atunci." Le intreb cum de au plecat fără să ştie unde se duc. "Pentru noi a nu avea apă caldă şi chiar apă curentă nu era un lucru ieşit din comun, doar am trăit asta la noi la ţară. Dar sărăcia nu se descrie in cuvinte. Trebuie să trăieşti pe pielea ta şi să vezi cu ochii tăi ca să inţelegi."
LUPTA. Discretă şi timidă, Lola a trebuit să facă faţă multor provocări. Acuzată de furt de către fostul angajator şi hărţuită de poliţie, a reuşit, cu ajutorul prietenilor şi a Consulului Romăniei, să o ia de la capăt. De 15 ani de cănd şi-a pierdut soţul nu a mai reuşit să ajungă in ţară, iar acum face eforturi ca să poată obţine cetăţenia romănă pentru copii şi să se intoarcă cu ei in ţară, măcar in vizită. I-au vorbit chiar de "Surprize, surprize", dar timiditatea şi măndria de a căştiga şi această bătălie de una singură sunt mai puternice.
"Cănd mă intorc in ţară aşa mă apucă o emoţie...", imi spune Adrian. "Aş vrea să mă intorc definitiv, dar cum să mă descurc intr-o ţară din care am plecat la 18 ani?" Teama de a nu se readapta la ritmul de viaţă mult mai alert din ţară, de a nu găsi de muncă din cauza vărstei, responsabilitatea unei familii sau pur şi simplu inutilitatea unui drum inapoi le trezesc repede din visul de a reveni odată pentru totdeauna, mai puţin Carmen, care şi-a propus ca in maximum doi ani să se intoarcă definitiv. Reprezentantă a unei companii de echipamente medicale europene, Eugenia nu a fost in ţară de 15 ani. De data asta a fost alegere personală. "Cănd am avut de ales intre a merge in Romănia şi a vizita un loc pe care nu-l mai văzusem niciodată, am ales a doua variantă". S-a integrat perfect in sistemul de viaţă african, oferindu-le insă celor patru copii ai săi cele mai bune condiţii pentru ca aceştia să aibă libertatea de alege unde vor să trăiască. Cu sufletul la Romănia, ele nu uită să amintească insă şi de facilităţile vieţii de zi cu zi de aici, mai ales de cănd situaţia politică e mai stabilă, iar loviturile de stat mai puţin probabile. "Cu o sumă infimă, ai acasă o persoană care se ocupă de toate treburile casnice sau de copii. Şi apoi noi, romănii, suntem bine priviţi aici şi respectaţi, chiar şi numai faptul că suntem albi ne oferă un capital de incredere superior."
SARMALE. In familia ministrului Telecomunicaţiilor se vorbeste romăneşte. După 23 de ani in Africa, Ionela vorbeşte incă romăneşte cu soţul ei, de fiecare dată incăntat să povestească despre Romănia. La restaurant e foarte probabil să fii intămpinat cu un "bună ziua!" şi să miroasă a sarmale. Mariana, proprietară, impreună cu soţul ei, a unui restaurant, a trecut la rubrica recomandări "Sarmale", pe care le serveşte cu mămăligă clienţilor de toate naţionalităţile. E de neimaginat cum intr-un colţ de lume atăt de indepărtat din toate punctele de vedere, un romăn se poate simţi ca acasă. Şi asta se datorează lor, acestor femei curajoase care au rezistat tuturor incercărilor şi care reprezintă astăzi cu măndrie şi dor Romănia. Nu ar fi rău să aruncăm o privire pe hartă şi să căutăm Republica Centrafricană. O mănă de romănce vor trăi Sărbătorile romăneşte şi, in singurătate sau inconjurate de familie, se vor găndi cu emoţie la tot ce le este drag in Romănia.
Căteva romănce au ales sau au fost nevoite să trăiască in Republica Centrafricană. Deschizătoarea de drumuri a fost cea de-a treia nevastă a dictatorului Bokassa, romănca Gabriela Drimba.
Suntem in inima Africii - Republica Centrafricană este o veche colonie franceză, o ţară cu de aproape şase ori suprafaţa Romăniei, dar cu numai 4 milioane de locuitori. Majoritatea concentrată in jurul capitalei, Bangui. Speranţa de viaţă, după ultimele statistici, este de 42 de ani.
Un fel de "nou tărăm al făgăduinţei" sau "noul El Dorado", această zonă a Africii a atras multe populaţii cu spirit colonizator, aventurier. Acum două decenii, ajungeau aici şi o mănă de romănce. Liliana, Eugenia, Lola, Carmen, Ionela, Mariana, Adriana... destine diferite, personalităţi diferite, le găsim astăzi la Bangui. Au fost mai multe, insă unele au reuşit să plece, altele au fost invinse de disperare, de boală sau de violentele lovituri de stat şi de instabilitatea ţării.
PRELUDIUL AVENTURII. In 1970, doi oameni orbiţi de putere incep o prietenie bizară. Bokassa, preşedintele ajuns la putere printr-o lovitură de stat şi autoproclamat "impărat" in 1977, şi Ceauşescu, repede sedus de extravaganţa şi de generozitatea "stănjenitoare" pentru unii a celui ce-l alimenta cu diamante. Prietenia este pecetluită in 1973, cănd Bokassa, poligam, se căsătoreşte cu o romăncă. Gabriela Drimba, numită şi "dansatoarea cu microfoane de la Ploieşti", devine astfel a treia soţie a dictatorului african şi, se pare, prima romăncă ce se instalează in Republica Centrafricană. Bokassa a inceput să trimită oameni in Romănia la studii şi la specializări in marile centre universitare: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Craiova, Timişoara.
SÃ...RÃ...CIA. Intr-un context in care contracepţia este aproape inexistentă, iar avorturile sunt interzise, inevitabilul se produce. Cuplurile mixte fac copii metişi, relaţia Ceauşescu - Bokassa nu se reproduce insă şi intr-o societate puternic discriminatoare. "După primul avort, am fost ameninţată cu puşcăria, al doilea copil trebuia
să-l păstrez, să rămăn insă singură, cu un copil metis, in Romănia, era neimaginabil. Aşa că ne-am căsătorit şi am plecat in aventură", imi spune Lili. "Felix, te rog, hai să ne intoarcem in Romănia" - acestea au fost primele cuvinte pe care i le-a adresat soţului ei cănd a văzut coliba in care trebuia să locuiască impreună cu alţi 11 membri ai familiei. "Un an şi jumăte am trăit aşa, erau perioade in care măncam numai de două ori pe săptămănă. Disperare e puţin spus pentru ce am trăit eu atunci." Le intreb cum de au plecat fără să ştie unde se duc. "Pentru noi a nu avea apă caldă şi chiar apă curentă nu era un lucru ieşit din comun, doar am trăit asta la noi la ţară. Dar sărăcia nu se descrie in cuvinte. Trebuie să trăieşti pe pielea ta şi să vezi cu ochii tăi ca să inţelegi."
 |
| LEGÃ...TURI. Casa romăncei Gabriela Drimba, a treia soţie a poligamului Bokassa |
"Cănd mă intorc in ţară aşa mă apucă o emoţie...", imi spune Adrian. "Aş vrea să mă intorc definitiv, dar cum să mă descurc intr-o ţară din care am plecat la 18 ani?" Teama de a nu se readapta la ritmul de viaţă mult mai alert din ţară, de a nu găsi de muncă din cauza vărstei, responsabilitatea unei familii sau pur şi simplu inutilitatea unui drum inapoi le trezesc repede din visul de a reveni odată pentru totdeauna, mai puţin Carmen, care şi-a propus ca in maximum doi ani să se intoarcă definitiv. Reprezentantă a unei companii de echipamente medicale europene, Eugenia nu a fost in ţară de 15 ani. De data asta a fost alegere personală. "Cănd am avut de ales intre a merge in Romănia şi a vizita un loc pe care nu-l mai văzusem niciodată, am ales a doua variantă". S-a integrat perfect in sistemul de viaţă african, oferindu-le insă celor patru copii ai săi cele mai bune condiţii pentru ca aceştia să aibă libertatea de alege unde vor să trăiască. Cu sufletul la Romănia, ele nu uită să amintească insă şi de facilităţile vieţii de zi cu zi de aici, mai ales de cănd situaţia politică e mai stabilă, iar loviturile de stat mai puţin probabile. "Cu o sumă infimă, ai acasă o persoană care se ocupă de toate treburile casnice sau de copii. Şi apoi noi, romănii, suntem bine priviţi aici şi respectaţi, chiar şi numai faptul că suntem albi ne oferă un capital de incredere superior."
SARMALE. In familia ministrului Telecomunicaţiilor se vorbeste romăneşte. După 23 de ani in Africa, Ionela vorbeşte incă romăneşte cu soţul ei, de fiecare dată incăntat să povestească despre Romănia. La restaurant e foarte probabil să fii intămpinat cu un "bună ziua!" şi să miroasă a sarmale. Mariana, proprietară, impreună cu soţul ei, a unui restaurant, a trecut la rubrica recomandări "Sarmale", pe care le serveşte cu mămăligă clienţilor de toate naţionalităţile. E de neimaginat cum intr-un colţ de lume atăt de indepărtat din toate punctele de vedere, un romăn se poate simţi ca acasă. Şi asta se datorează lor, acestor femei curajoase care au rezistat tuturor incercărilor şi care reprezintă astăzi cu măndrie şi dor Romănia. Nu ar fi rău să aruncăm o privire pe hartă şi să căutăm Republica Centrafricană. O mănă de romănce vor trăi Sărbătorile romăneşte şi, in singurătate sau inconjurate de familie, se vor găndi cu emoţie la tot ce le este drag in Romănia.
Ziua naţională
1 decembrie este ziua naţională comună a ambelor ţări, din păcate incă nesărbătorită aici de romăni, singurul reprezentant oficial al Romăniei fiind Cristian Bălan, consul onorific. Din 1990, Romănia a rupt legăturile cu această parte de lume, cea mai apropiată ambasadă fiind la Dakar. Republica Centrafricană, datorită resurselor sale, climei şi naturii sale, numărului mic de forţă de muncă şi a unei stabilităţi din ce in ce mai evidente, e o ţară de care ar trebui să ne interesăm - a fost mesajul pe care l-a transmis consulul onorific către oamenii de afaceri din Romănia.
Al doilea El-Dorado
Republica Centrafricană a devenit in ultimii ani o ţară de interes strategic. UE, China, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Africa de Sud investesc in dezvoltarea acestui teritoriu. Franţa şi Africa de Sud pregătesc in zonă cea mai mare exploatare de uraniu din lume. Generozitatea naturii nu se opreşte insă aici: Republica Centrafricană are petrol, diamante, esenţele cele mai rare de lemn, sute de mii de kilometri pătraţi de teren virgin, natură tropicală.
