O nouă specie de colibri, cu gât albastru, a fost descoperită în Ecuador, o ţară ce deţine peste 40% din totalul acestor specii de păsări, care trăiesc doar pe cele două continente americane, informează AFP.
Noua specie, ale cărei exemplare măsoară doar 11 centimetri în lungime, prezintă la nivelul gâtului un penaj într-o nuanţă intensă de albastru, un piept alb, traversat de două dungi negre. Penele de pe cap sunt verde-smarald.
Este pentru prima dată când această varietate de colibri "s-a arătat în lume", a declarat pentru AFP Francisco Sornoza, ornitolog la Institutul naţional al biodiversităţii (INABIO) din Quito şi membru al echipei de cercetători care au făcut descoperirea.
Specia, denumită Oreotrochilus cyanolaemus, a fost descoperit după cercetări care au durat un an.
Descoperirea a fost publicată joi în revista de specialitate The Auk.
Au trecut 30 de ani de când în Ecuador, o ţară mică dar cu o biodiversitate bogată, nu mai fusese înregistrată o nouă descoperire a unei specii de colibri, a explicat Francisco Sornoza.
Deşi aceste păsări sunt vieţuitoare intens studiate, descoperirea unei specii noi este "extraordinară, pentru că reprezintă ceva foarte rar", a declarat Elisa Bonaccorso, ornitolog din Venezuela, participantă la acest studiu.
Exemplarele din noua specie trăiesc la altitudini cuprinse între 3.000 şi 7.000 de metri. Habitatul lor este un platou montan cuprins între provinciile Loja şi El Oro, lângă frontiera dintre Ecuador şi Peru, în apropiere de ţărmul Oceanului Pacific.
Cu 1.641 de specii de păsări recenzate, Ecuador găzduieşte o şesime din totalul speciilor cunoscute pe plan mondial, potrivit statisticilor oficiale. 132 dintre ele sunt colibri, reprezentând peste 40% din cele 300 de varietăţi recenzate pe cele două continente americane. AGERPRES