Temperaturile, în timpul zborului, pot scădea până la minus 50 de grade Celsius, iar oxigenul este rar la altitudinile atinse de avion, a explicat purtătorul de cuvânt al companiei elveţiene, Myriam Ziesack, citată de 7sur7.be.
Pisicuţa a provocat şi o întârziere a zborului. Pe aeroportul din Atena s-a tot învârtit pe lângă aparat, până când, brusc, a dispărut. După două ore de căutare zadarnică, căpitanul şi tehnicienii au decis să efectueze zborul. ‘’Nu era niciun risc de siguranţă, altfel aparatul nu ar fi decolat’’, a precizat Myriam Ziesack. Pisicuţa n-a fost descoperită decât la Zurich, unde a fost dusă la un veterinar. Ea este ţinută sub observaţie. A supravieţuit zborului, dar are o febră puternică, a precizat purtătorul de cuvânt. Nu s-a luat nicio decizie în legătură cu viitorul ei, nefiind prevăzută o repatriere în Grecia. Pisica va fi dusă la un adăpost, după ce primeşte îngrijiri medicale.
Există şi o altă soluţie. ‘’Unii colaboratori, care au aflat povestea animalului, au fost impresionaţi şi şi-au manifestat interesul de a-l păstra’’, potrivit Myriam Ziesack.
Pisicuţa a primit, totuşi, un nume: ‘Oscar Fox’, de la ultimele litere din codul de identificare al avionului cu care a călătorit în Elveţia.
Citește pe Antena3.ro


