Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In putine cuvinte, marti a fost o zi istorica atat in Israel, cat si in teritoriile palestiniene, unde miscarea Hamas, care detine controlul in Fasia Gaza, a castigat in popularitate, punctand decisiv in fata conducerii Autoritatii Palestiniene reprezentate de membri ai miscarii Fatah si care detine controlul in Cisiordania. A fost eliberat din captivitate, dupa 1941 de zile, soldatul israelian Gilat Shalit, rapit la 25 iunie 2006, cand un comando palestinian a atacat un post militar din Israel, in apropiere de Fasia Gaza, capturandu-l pe soldatul israelian. Atacul a fost revendicat de Brigazile Ezzedine Al-Qassam (aripa armata a Hamas), Comitetele Rezistentei Populare si "Armata Islamului", o grupare necunoscuta.
Gilad a devenit un simbol in Israel. Asa cum au devenit alti militari israelieni ucisi in misiune sau luati ostatici. Eliberarea lui s-a facut in urma unor indelungate negocieri secrete care au implicat participarea mai multor state, printre care si Turcia si Franta. Turcia, devenita cel putin in ultimii ani un jucator important in regiune, iar Franta, pentru ca Gilad avea dubla cetatenie, israliano-franceza. Ce a dat la schimb Israelul pentru eliberarea unui singur soldat? Nu mai putin de 1.027 de detinuti palestinieni, dintre care 27 sunt femei, multi dintre ei autori de atentate antiisraeliene soldate cu zeci, poate sute de victime. De ce a facut asta, se intreaba multi, inclusiv israelieni. Se poate spune chiar ca societatea israeliana este acum puternic scindata, o tabara preferand ca Gilad Shalit sa fie declarat decedat in misiune sau eliberat din captivitate in urma unei operatiuni militare, cealalta tabara sustinand schimbul de prizonieri, chiar daca inechitabil.
Un schimb de prizonieri care lumii intregi i s-ar parea exagerat, la o prima evaluare. Dar o operatiune care tine de unicitatea statului Israel, a carui politica de stat este aceea de a nu-si abandona soldatii aflati in teritorii inamice, vii sau morti. Asta face ca Israelul sa fi luat decizia dureroasa de a elibera in ultimii 30 de ani nici mai mult, nici mai putin de 7.000 de detinuti palestinieni din inchisorile sale, primind la schimb doar 19 militari in viata si opt cadavre. Cum sa dai la schimb, de exemplu, 450 de detinuti pentru a primi doar doua cadavre? Este posibil, tocmai daca vorbim despre o tara care considera ca salvarea unui soldat reprezinta, de fapt, salvarea sufletului unei natii.
Gilad Shalit a trait un cosmar de 1941 de zile. Familia sa, prietenii, colegii, au intampinat marti un tanar in varsta de 24 de ani. Cand a plecat in armata, Gilad avea 19. Pentru el, nimic nu mai are cum sa fie ca inainte, captivitatea inevitabil i-a schimbat viata. Pentru israelieni, povestea lui Gilad se poate repeta oricand. Hamas a promis ca va rapi in continuare israelieni, pana va obtine eliberarea tuturor detinutilor palestinieni din inchisorile israeliene. Teroristii eliberati marti din inchisori vor reveni, cel mai probabil, la vechile obiceiuri. De aici si reticenta unei parti a societatii israeliene fata de acest schimb de detinuti. La care se adauga furia familiilor victimelor atentatelor antiisraeliene, care vad acum eliberata, de exemplu, o terorista care declara la arestare, dupa comiterea unui atentat antiisraelian, ca se bucura ca a omorat mai multi copii. Dar care era alternativa? Cine si-ar fi putut asuma condamnarea la captivitate pe viata a lui Gilad Shalit, prin declararea oficiala a decesului sau? Guvernul de dreapta israelian, condus de premierul Benjamin Netanyahu si-a asumat aceasta decizie curajoasa, dar riscanta in plan politic, promitand ca Israelul va continua sa lupte contra terorismului. In ciuda tuturor riscurilor la care se expune tara, circa 70% din populatia Israelului sprijina operatiunea de marti.
Ce a declarat Shalit dupa eliberare
“Mi-a lipsit foarte mult familia, mi-au lipsit prietenii. Nu pot descrie ceea ce am simtit cand am aflat, acum o saptamana, ca voi fi eliberat, dar m-am gandit ca voi face fata unor momente dificile. Sper ca acest acord va ajuta la realizarea pacii intre cele doua tabere, Israelul si palestinienii. As fi fericit daca ar fi eliberati si ceilalti detinuti palestinieni din Israel, daca ar putea sa se intoarca la familiile lor si in locurile lor de origine', au fost cuvintele pe care le-a rostit Gilad Shalit imediat dupa eliberarea sa.
Si daca Shalit ar fi fost abandonat de Guvernul israelian?
Alternativa la schimbul de prizonieri insemna retrairea cazului care, dupa un sfert de secol, ramane viu in amintirea societatii israeliene: disparitia aviatorului Ron Arad (a carui mama era de origine romana), pilotul despre care nu se mai stie nimic, care a disparut la 16 octombrie 1986. Pilotul care avea atunci 28 de ani era casatorit si tata al unei fetite. Se pare ca o racheta a doborat avionul sau, iar Arad a cazut in mainile siitilor libanezi.
rauma a ramas vie, ca si imaginea acestuia, desenata alaturi de cea a lui Shalit, in cortul de campanie pe care familia soldatului l-a montat in centrul Ierusalimului, comenteaza jurnalistii de la cotidianul spaniol El Pais, citat de Agerpres.
Ron Arad a trimis scrisori in 1987, iar Guvernul israelian a incercat eliberarea sa pana in 1988. De atunci nu se mai stie nimic despre el. O ancheta desfasurata de serviciile secrete israeliene a conchis, in 2009, ca Arad a murit. Un mediator al ONU, germanul Gerhard Konrad, a informat Israelul ca, potrivit informatiilor Hezbollah, pilotul ar fi murit intr-o tentativa de evadare in 1988.
“Multe indoieli m-au insotit in timpul negocierilor pentru eliberarea lui Gilad Shalit', a recunoscut premierul Netanyahu. Nu exista un acord scris, dar Armata, care ii obliga pe parintii unui copil unic sa semneze decizia daca el vrea sa se inroleze in unitatile de lupta, considera o regula de aur datoria de a restitui toti soldatii unei tari unde serviciul militar este obligatoriu (trei ani pentru baieti, doi pentru fete). Problema este ca astfel de eliberari la schimb – si au fost mii de detinuti arabi eliberati in schimbul unor soldati israelieni morti - este o incurajare pentru palestinieni care vad in aceasta o cale de a-si atinge obiectivele.
Ministrul de Externe, Avigdor Lieberman, seful Statului Major, Uzi Landau, si liderul partidului de dreapta la putere Likud, Moshe Yaalon, au fost singurii membri ai Cabinetului israelian care s-au opus schimbului de prizonieri care s-a infaptuit marti. Ei cred ca statul nu trebuie sa cedeze in niciun fel si ca trebuie platit un pret inainte de a ceda in fata inamicului arab.
Intalnirea cu domnul Regev
Cu toate astea, toate Guvernele israeliene negociaza. Guvernul lui Ehud Olmert a facut-o in 2008 cu Hezbollah. Guvernul a recuperat trupurile neinsufletite a doi soldati capturati. L-am cunoscut pe tatal unuia dintre cei doi militari israelieni rapiti atunci. La momentul respectiv, cand noi discutam la o cafea, la Tel Aviv, domnul Regev nu stia daca fiul sau mai este in viata. L-am intrebat atunci, cu toata greutatea, daca ar fi de acord cu un schimb de prizonieri chiar daca ar afla ca fiul sau este mort. A facut o pauza lunga, intrebarea l-a blocat. Raspunsul atunci, pe moment, a fost destul de incurcat. Acum 10 minute, l-am ascultat pe acelasi domn Regev vorbind la postul national de radio israelian Kol Israel. Jurnalistii il intrebau ce parere are, cum priveste el, care a trecut printr-un cosmar, acest schimb. Domnul Regev a spus ca se bucura pentru eliberarea lui Gilad, pe care-l considera fiul sau. Si ca statul israelian a facut ceea ce trebuia sa faca.
