O rachetă de croazieră rusească, lansată în cursul unui exerciţiu militar, a căzut marţi peste un imobil de locuit într-un mic oraş din regiunea Arhanghelsk, în nord-estul Rusiei, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit căruia nu s-au înregistrat victime, relatează AFP.
În cursul unui test, racheta "a deviat de la traiectoria sa şi a căzut în apropiere de micul oraş Nionoksa", la circa 900 de kilometri nord de Moscova, a informat ministerul.
Nu au fost răniţi, a precizat acesta, iar la faţa locului a fost trimisă o echipă de anchetă pentru a stabili circumstanţele incidentului.
Racheta a provocat un incendiu care a avariat un imobil cu două etaje şi cele patru apartamente aflate în interior, au făcut cunoscut o sursă anonimă şi mass-media locale, citate de agenţia de presă TASS.
În aprilie, o rachetă militară experimentală s-a prăbuşit imediat după decolare în aceeaşi regiune, căzând într-o zonă nelocuită, fără să facă victime sau pagube materiale.