x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O tânără și-a pierdut vederea după ce a băut o combinație de vodka cu metanol

O tânără și-a pierdut vederea după ce a băut o combinație de vodka cu metanol

21 Feb 2019   •   12:22
O tânără și-a pierdut vederea după ce a băut o combinație de vodka cu metanol

Hannah Powell, o tânără în vârstă de 23 de ani, din Middlesbrough, a început să se simtă rău după o noapte petrecută într-un bar din Zante, Grecia, în august 2016, potrivit BBC.

Tânăra a consumat în acea seară, fără să știe, vodka care era combinată cu metanol. Băutura i-a afectat rinichii și, mai mult, a orbit-o.

Hannah a realizat că ceva este în neregulă când s-a trezit în camera ei de hotel și a crezut că lumina este stinsă. „Am sugerat să tragem draperiile, iar prietenii mei mi-au spus că sunt deja trase, dar nu îmi dădeam seama ce se întâmpla.”, a spus aceasta. ”Am crezut că fac o glumă, așa că m-am ridicat să aprind becul. Atunci am început să mă panichez, pentru că am realizat că luminile erau aprinse, iar eu nu vedeam nimic.”

Hannah a fost transportată la spitalul din Zante și, ulterior, a fost transferată către un spital mai mare din Grecia.

„Nu știam de ce nu pot să văd. Am crezut că am ceva pus pe cap. Îmi amintesc că vorbeam cu tata la telefon. Mi-a spus să nu îmi fac griji și că e pe drum spre mine.”, a mai povestit Hannah.

Testele efectuate la spital au confirmat că Hannah a fost otrăvită cu metanol. Prietenii ei, care au consumat aceași combinație de vodka cu metanol, au avut dureri stomacale, însă nimic grav pe termen lung.

„Aparent, o grupare criminală a făcut amestectul într-o pădure și a vândut-o ieftin în baruri – barurile și-au umplut stocul cu amestectul acela.”, a explicat Hannah. „Dacă ești client crezi că îți cumperi o vodka, dar în realitate nu e așa. Au pus amestecul în sticle de Smirnoff, sticle adevărate, pentru a nu avea niciun motiv să crezi că nu e vodka.”

Hannah a fost externată din spital după câteva săptămâni și a fost nevoită să-și continue viața fără vedere. Mai mult, rinichii ei au încetat să mai funcționeze, așa că a fost nevoită să stea în dializă timp de 18 luni, până când mama ei a putut să-i doneze un rinichi.

Hannah spune că vedere ei a evoluat de la „complet negru” la „foarte încețoșat”.

Au trecut trei ani de la incident, însă nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru cele întâmplate.

 

×
Subiecte în articol: vedere orbire metanol vodka grecia hannah powell