x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O țară europeană are probleme la alegerile europarlamentare. Din ce cauză votul este încetinit

O țară europeană are probleme la alegerile europarlamentare. Din ce cauză votul este încetinit

24 Mai 2019   •   19:15
O țară europeană are probleme la alegerile europarlamentare. Din ce cauză votul este încetinit
Sursa foto: Victor Stroe

Buletinele de vot de mari dimensiuni au cauzat încetinirea procesului de votare în alegerile europene organizate vineri în Irlanda, mai ales din cauza creşterii timpului necesar pentru introducerea buletinelor în urnele de vot, informează postul public de televiziune irlandez RTE şi cotidianul The Irish Independent.

Astfel, numărul mare de candidaţi de pe listele pentru alegerile europene din Irlanda face ca alegătorii irlandezi să fie nevoiţi să îşi exprime preferinţele electorale pe bucăţi de hârtie cu o lungime de 50 de centimetri.

Mulţi alegători au întâmpinat probleme atunci când au încercat să introducă în urne buletinele de vot împăturite, din cauza dimensiunii mici a fantei urnelor.

O problemă similară a apărut în acele circumscripţii din Irlanda unde vineri au loc şi alegeri locale, precum Cork, Limerick şi Waterford.

În cursul după-amiezii procesul de votare se desfăşura extrem de lent mai ales în districtul Cork, unde are loc şi un scrutin local şi unde alegătorii au fost chemaţi să se pronunţe dacă în viitor doresc să aibă primari aleşi prin vot direct.

Preşedintele Irlandei, Michael Higgins, şi soţia sa, Sabina, au votat la secţia organizată la spitalul St Mary din Dublin, iar premierul Leo Varadkar la Castleknock.

Tot vineri, alegătorii irlandezii se pronunţă într-un referendum asupra scăderii de la cinci la doi ani a duratei minime în care membrii unui cuplu trebuie să trăiască separaţi înainte de a li se acorda divorţul. Este de aşteptat ca referendumul să fie votat cu o largă majoritate, o dovadă a cât de mult s-a schimbat Irlanda după introducerea legii divorţului, în 1995.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Irlanda vot