Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De-a lungul timpului au fost formulate diferite ipoteze cu privire la condiţiile în care s-a produs dispariţia cuaternară, în urmă cu aproximativ 12.000 de ani, a mamuţilor lânoşi, a mastodonţilor, a ursului cavernelor, a tigrului cu colţi sabie şi a multor alte mamifere mari. Un studiu recent indică faptul că nu schimbările climatice sau alte cataclisme au determinat această dispariţie, principalul suspect rămânând Homo sapiens, conform unui material publicat de LiveScience.
O nouă perspectivă globală asupra procesului de dispariţie a mamiferelor mari din ultimii 130.000 de ani indică existenţa unei corelaţii între aceste dispariţii şi apariţia omului. Acest studiu nu are însă pretenţia de a tranşa disputa cu privire la cauzele acestei dispariţii în masă a animalelor mari de la sfârşitul Pleistocenului, în urmă cu 12.000 de ani, ci oferă o perspectivă foarte documentată şi gobală asupra extincţiei acestor specii.
"Există dovezi foarte puternice care indică faptul că oamenii sunt principalul factor care a declanşat aceste dispariţii", susţine coordonatorul acestui studiu, Chris Sandom, de la Universitatea daneză Aarhus.
Oamenii de ştiinţă au propus mai multe explicaţii pentru dispariţia mamuţilor şi a celorlalte mamifere gigantice care trăiau în cele mai variate habitate terestre, acoperind toate regiunile climaterice de pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii. Au fost formulate ipoteze cu privire la influenţa schimbărilor climatice, ipoteze care vorbeau de impactul cu un meteorit, la fel ca în cazul dispariţiei dinozaurilor, sau apariţia unei pandemii virale etc. Conform noului studiu, principala cauză a dispariţiei acestor animale este vânătoarea.
Chris Sandom şi colegii săi s-au concentrat asupra a două ipoteze care li s-au părut, de la început, mai plauzibile: schimbările climatice şi omul. Ei au adunat date cu privire la speciile de mamifere despre care se ştie că au dispărut în perioada cuprinsă între acum 132.000 de ani (la începutul ultimei epoci interglaciare) şi până acum 1.000 de ani şi au analizat 177 de specii de mamifere mari dispărute (care aveau la maturitate o greutate de peste 10 kilograme).
"Am descoperit că în regiunea Africii subsahariene s-au produs cele mai puţine cazuri de dispariţii de specii de mamifere. Pe locul doi se află Eurasia", a precizat el, adăugând că această concluzie confirmă ipoteza că animalele care au dispărut au fost vânate excesiv de oameni.
Animalele mari din Africa subsahariană au evoluat alături de oamenii primitivi o lungă perioadă de timp, pe măsură ce aceştia învăţau să folosească unelte din ce în ce mai sofisticate şi specializate. Atunci când primii oameni au migrat în Europa şi Asia, cu metodele şi uneltele lor primitive de vânătoare, au intrat în contact cu specii de animale mari pe care nu erau obişnuiţi să le vâneze. În schimb, în Australia şi în cele două Americi, unde oamenii au ajuns relativ târziu, existau mijloace avansate de vânătoare, armele şi uneltele erau deja mai evoluate, iar fenomenul extincţiei mamiferelor mari a fost extrem, conform lui Sandom.
"Existau aceşti vânători avansaţi care pătrundeau într-un nou habitat, la fel cum anumite specii invazive provoacă şi în prezent dispariţia unor specii endemice odată ce pătrund în habitatul acestora", a mai explicat el.
În plus, cercetătorii nu au identificat o corelaţie puternică între schimbările climatice şi extincţiile în masă, cu excepţia masei continentale euroasiatice. În acest caz, clima ar fi putut interacţiona cu migraţia grupurilor de oameni, temperatura determinând direcţia migraţiei acestora.
Echipa lui Chris Sandom a calculat că, în general, oamenii sunt responsabili în proporţie de 64% de variaţiile din ratele de extincţie din diferitele regiuni geografice, în timp ce schimbările climatice explică doar 20% din aceste variaţii, în cea mai mare parte în Eurasia.
Schimbările climatice pot stresa speciile de animale cu capacităţi adaptative mai limitate, însă aceste variaţii nu înseamnă neapărat sfârşitul acestor specii - animalele se pot adapta sau îşi pot restrânge habitatul în regiuni mai puţin afectate de schimbările climatice, pentru a supravieţui. Dacă adăugăm însă în ecuaţie şi prezenţa oamenilor, atunci acest proces adaptativ la noile condiţii pentru marile mamifere a fost stopat.
"Aceasta a fost ultima picătură. Aceste mamifere mari nu au putut să se adapteze la apariţia unui nou prădător în ecosistem", a subliniat el.
Concluziile acestui studiu sunt prezentate pe larg în ultimul număr al revistei Proceedings of the Royal Society B.
