Presedintele american Barack Obama si omologul sau socantrus Vladimir Putin au facut apel luni la o "oprire imediata" a violentelor in Siria, la finalul unei intalniri bilaterale avuta in cadrul summitului G20 de la Los Cabos (Mexic).
"Pentru a pune capat varsarii de sange in Siria, facem apel la oprirea imediata a violentei", au declarat cei doi lideri intr-un comunicat comun, declarandu-se "uniti in ideea ca poporul sirian trebuie sa isi poata alege viitorul in mod independent si democratic".
Discutiile cu privire la acest subiect vor continua, a adaugat Putin la finalul mult asteptatei intalniri cu Obama, intr-un moment in care relatiile ruso-americane sunt tensionate din cauza sustinerii Moscovei pentru regimul presedintelui sirian Bashar al-Assad.
"Cred ca am gasit numeroase puncte comune cu privire la acest subiect", a mai spus presedintele rus in cursul unei conferinte de presa comuna cu Obama, la finalul intalnirii dintre cei doi.