Preşedintele american, Barack Obama, a declarat sâmbătă că liderul libian Muammar Kadhafi trebuie "să plece imediat" deoarece şi-a pierdut legitimitatea de a rămâne la putere, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de AFP.
"Preşedintele a declarat că atunci când singurul mijloc pentru un lider de a rămâne la putere este recurgerea la violenţă împotriva propriului popor, el şi-a pierdut legitimitatea de a guverna şi trebuie să facă ceea ce trebuie pentru ţara sa şi să plece acum", adaugă documentul.
Barack Obama a făcut aceste declaraţii - cele mai directe de până în prezent la adresa colonelului Kadhafi - în cursul unei conversaţii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, subliniază comunicatul.
Apelul preşedintelui american la o plecare imediată a lui Muammar Kadhafi intervine în timp ce acesta din urmă să agaţă de putere.
Obama şi Merkel au "discutat despre mijloacele eficiente şi adecvate, pentru comunitatea internaţională, de a răspunde acestei crize", arată comunicatul Casei Albe.
"Preşedintele salută eforturile în curs din partea aliaţilor noştri şi partenerilor din Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană de a elabora şi de a pune în aplicare măsuri puternice", adaugă preşedinţia americană.
Barack Obama a impus vineri sancţiuni colonelului Kadhafi şi apropiaţilor acestuia, în urma reprimării sângeroase a manifestanţilor ostili regimului său.