Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat miercuri, la Stockholm, că SUA intenţionează să atace Siria din motive legate de securitatea întregii comunităţi internaţionale, ceea ce, în opinia sa, nu vine în contradicţie cu Premiul Nobel pentru Pace pe care l-a primit în anul 2009.
"Ca preşedinte al SUA, nu pot să mă sustrag luării unor astfel de decizii", a declarat liderul de la Casa Albă, răspunzând, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul suedez Fredrik Reinfeldt, la întrebarea unui jurnalist, care a dorit să afle cum se explică faptul că un laureat al Premiului Nobel pentru Pace se pregăteşte de un război împotriva Siriei, potrivit RIA Novosti, citată de Agerpres.
Preşedintele american a adăugat, conform aceleiaşi surse, că îşi cunoaşte bine responsabilitatea şi că a făcut deja multe pentru încheierea războiului în Irak şi pentru a pune capăt ostilităţilor în Afganistan. "Sunt pentru promovarea diplomaţiei şi o reglementare negociată a conflictelor. Dar, în prezent, este vorba de întreaga comunitate internaţională (...). Noi trebuie să facem faţă actelor care perturbă pacea noastră", a mai afirmat Barack Obama. Comunitatea internaţională, a adăugat preşedintele american, are acum şansa de a face demersuri pentru eliminarea unei probleme concrete - utilizarea gazului toxic cauzând moartea civililor.
Preşedintele rus Vladimir Putin declara săptămâna trecută că, înainte de a interveni militar în Siria, preşedintele SUA ar trebui să se gândească la victimele unei astfel de operaţiuni, amintind în acest context că Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace. 'Aş dori să mă adresez lui Obama nu ca unui coleg, nu ca unui preşedinte al SUA, nu ca unui şef de stat, ci ca unui laureat al Premiului Nobel pentru Pace: înainte de a folosi forţa în Siria trebuie luate în considerare viitoarele victime', declara preşedintele Putin, citat de agenţiile de presă ruse.