x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Obuzul de pe aeroportul din Bruxelles

Obuzul de pe aeroportul din Bruxelles

02 Iun 2018   •   16:49
Obuzul de pe aeroportul din Bruxelles

Un obuz din Al Doilea Război Mondial, descoperit în cursul unor lucrări la aeroportul internaţional din Bruxelles, a fost dezamorsat în noaptea de vineri spre sâmbătă.

 

Serviciul de deminare al armatei belgiene (SEDEE) a neutralizat obuzul în cursul nopţii, a anunţat aeroportul din Bruxelles, într-un comunicat difuzat sâmbătă.

Obuzul fusese descoperit cu prilejul unor lucrări de excavare pe una din piste, 'la o distanţă sigură de clădiri şi de operaţiunile pentru pasageri', a indicat serviciul aeroportuar, subliniind că nu a existat niciun pericol pentru călători sau pentru traficul aerian.

Lucrările au fost întrerupte şi un perimetru de securitate de 100 de metri a fost delimitat preventiv la locul unde a fost găsit obuzul, a precizat aceeaşi sursă. AGERPRES

×