x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oficial american: Atacul asupra consulatului SUA din Benghazi a fost un act terorist

Oficial american: Atacul asupra consulatului SUA din Benghazi a fost un act terorist

20 Sep 2012   •   07:10
Oficial american: Atacul asupra consulatului SUA din Benghazi a fost un act terorist

Atactul asupra consulatului SUA din Libia a fost calificat drept un act terorist, comis "in maniera oportunista", anunta seful Centrului National american pentru Combaterea Terorismului, citat de AFP.

Directorul institutiei, Matthew Olsen, a declarat ca cei patru oficiali americani, printre care ambasadorul SUA in Libia, Chris Stevens, au fost ucisi in cursul unui atac terorist impotriva ambasadei SUA.

"Avem indicii potrivit carora indivizi implicati in atac ar putea avea legaturi cu Al-Qaida sau cu Al-Qaida in Maghrebul Islamic", a spus Olsen.

Departamentul de Stat din SUA a refuzat sa vorbeasca pana in acest moment despre un "act terorist", preferand sa astepte "ancheta completa" a FBI.

×