x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oficial francez: Bulgaria amână aderarea României la Schengen

Oficial francez: Bulgaria amână aderarea României la Schengen

06 Feb 2011   •   14:54
Oficial francez: Bulgaria amână aderarea României la Schengen

Laurent Wauquiez, ministrul francez al Afacerilor Europene, a declarat duminică, la RFI, că Franţa nu se opune, de principiu, ca România să intre în Schengen în 2011, însă, dat fiind că Bulgaria nu este încă pregătită, cele două ţări nu pot adera în următoarele trei luni.

"Dacă sunt gata să intre anul acesta şi există toate garanţiile ca sunt pregătiţi, atunci noi nu ne vom opune. Dar dacă sunt gata anul viitor sau în doi ani, vor intra anul viitor sau în doi ani", a afirmat Laurent Wauquiez, în emisiunea Carrefour de l'Europe de la RFI, informează Mediafax.

Oficialul francez susţine însă că România şi Bulgaria nu pot intra în Schengen în următoarele trei luni deoarece "Bulgaria nu este pregatită". "Şi dacă Bulgaria nu e gata, nici România nu poate intra. Dosarul nu este numai unul românesc, ci românesc şi bulgăresc. Pentru moment, rapoartele ne spun că Bulgaria nu este gata. Şi, cum nu s-a făcut nimic pentru acoperirea Schengen a frontierei dintre România şi Bulgaria, România nu poate adera singură. Trebuie ca ambele ţări să fie pregătite".

Ministrul francez a mai vorbit şi despre alt fenomen neliniştitor: corupţia din România şi Bulgaria, chiar dacă Bucureştiul - spune el - face eforturi pentru a o combate. "Ştim că guvernul român încearcă să ducă o luptă nemiloasă cu acest fenomen, dar din rapoartele pe care le primim există încă probleme serioase cu corupţia în România şi Bulgaria", a declarat ministrul francez.

Laurent Wauquiez a lăudat eforturile României. "România a făcut multe eforturi şi vreau să subliniez acest lucru. A făcut eforturi pentru a îmbunătăţi protecţia frontierelor. A făcut eforturi foarte dure pentru a lupta împotriva corupţiei. A parcurs o mare parte din drum. Întrebarea este dacă s-a ajuns la capătul drumului sau nu. Analiza noastră este că deocamdată nu s-a ajuns la capătul drumului".

Ministrul francez aminteşte că mai multe ţări au rezerve faţă de intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen şi spune că pentru Franţa nu este o decizie uşoară.

"E o decizie grea şi dificilă pe plan afectiv. România e o ţară cu care avem legături afective şi de prietenie extrem de profunde. România e o ţară francofonă cu care am construit multe lucruri împreună de-a lungul istoriei. Chiar dacă România este una dintre ţările europene cu care avem extrem de multe lucruri în comun, nu putem lua însă această decizie numai pentru a fi pe placul guvernului român. Recunosc că nu e uşor. Comunic cu prietenii din România şi nu mă simt bine, ştiu că pentru ei nu e deloc plăcut să audă astfel de mesaje. Am convingerea însă că nu e în interesul României şi Bulgariei să aibă parte de o aderare pripită şi apoi să fie criticate de toată lumea", a conchis ministrul francez al afacerilor europene, Laurent Wauquiez.

Franţa şi Germania consideră însă că România şi Bulgaria ar trebui primite în Schengen numai dacă înregistrează progrese în lupta împotriva corupţiei şi în reformarea sistemului judiciar. Finlanda s-a raliat Germaniei şi Franţei şi a refuzat, la rândul său, intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor în cadrul UE, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului finlandez.

Spaţiul Schengen include 25 de state membre şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule liber, fără a prezenta paşapoartele.

×