Dilma Rousseff, o economistă în vârstă de 62 de ani, fostă membră a gherilelor marxiste arestată şi torturată timp de trei ani pentru că s-a opus fostei dictaturi militare din anii '70, din Brazilia, a devenit prima femeie preşedinte a celei mai mari ţări de pe continentul sud-american şi a celei de-a opta mari economii a lumii. Dilma e pe jumătate bulgăroaică. Tatăl ei, Petăr Rusev, s-a născut în Gabrovo (centrul Bulgariei) şi a emigrat în 1929 în Franţa, ajungând în Argentina şi stabilindu-se în Brazilia, unde a luat numele de Pedro Rousseff.
Membră a Partidului Muncitorilor (PT, de stânga), Dilma, aşa cum şi-au apropiat-o alegătorii după ce le-a spus că vrea să fie "preşedintele tuturor brazilienilor", a câştigat alegerile în turul al doilea, obţinând 56% din voturi, în timp ce rivalul ei social-democrat, Jose Sera, a obţinut 44% din sufragii. Cel mai mare rol în victoria sa l-a avut fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, care a fost mentorul ei şi care a îndemnat-o să candideze pentru cea mai înaltă funcţie în stat şi a susţinut-o pe toată perioada campaniei electorale. De la Lula, care şi-a încheiat cel de-al doilea mandat prezidenţial, Dilma primeşte "moştenirea" cea mai valoroasă: cea mai scăzută rată a şomajului din istoria ţării - 6,2% -, peste 20 de milioane de brazilieni scoşi din sărăcie lucie începând din 2003 şi o clasă de mijloc în plină ascensiune, tinzând să includă aproximativ o jumătate din populaţia ţării, de 172,6 milioane de locuitori.
Chiar dacă nu are carisma şi nu se bucură încă de imensa popularitate a lui Lula (80%, după două mandate de patru ani consecutive), Dilma îi este recunoscătoare predecesorului său şi a declarat, în primul său discurs după comunicarea rezultatelor alegerilor, că vrea să continue reformele economice şi sociale începute de el. Dilma s-a angajat să eradicheze sărăcia din ţară până la sfârşitul mandatului său de patru ani, să nu se "atingă" de bugetele consacrate programelor sociale şi infrastructurii ţării, să crească eficacitatea administrării banilor publici, să respecte contractele aflate în derulare şi să ducă mai departe "era de prosperitate" a lui Lula. Dilma i-a mulţumit, emoţionată, lui Lula şi a afirmat că vrea să-i continue politica. "Voi bate deseori la uşa lui şi ştiu că ea va fi întotdeauna deschisă", le-a mai spus ea brazilienilor care o aclamau frenetic - "Ole, ole, ole, ola, Dilma, Dilma!" - pe prima lor femeie preşedinte.