x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Olli Rehn: Grecia va intra în incapacitate de plată dacă nu aprobă planul de austeriate

Olli Rehn: Grecia va intra în incapacitate de plată dacă nu aprobă planul de austeriate

28 Iun 2011   •   13:12
Olli Rehn: Grecia va intra în incapacitate de plată dacă nu aprobă planul de austeriate

Comisarul european pentru afaceri economice si monetare a spus ca nu exista un plan B pentru Grecia si ca masurile de austeritate elborate de catre guvern trebuie aprobate.

"Singurul mod de a evita falimentul este ca Parlamentul sa aprobe programul economic. Acesta trebuie aprobat pentru ca urmatoarea transa din ajutorul financiar sa fie eliberata. Pentru cei care speculeaza in legatura cu alte optiuni, voi spune clar: nu exista un plan B pentru evitarea intrarii in incapacitate de plata", a spus comisarul european pentru afaceri economice si monetare, citat de Reuters.

Declaratia lui Rehn nu este intamplatoare, mai scrie Reuters, citata de realitatea.net. La inceputul saptamanii, un oficial UE, sub acoperirea anonimatului, a declarat pentru AFP, ca zona euro lucreaza la un "plan B" pentru a evita falimentul Greciei in cazul in care programul de austeritate ar fi respins de catre Parlament.

In cazul in care programul de austeritate nu va fi adoptat, Grecia va intra in incapacitate de plata, iar unda de soc pe care ar provoca-o la nivel mondial este considerata, de catre unii analisti, mai puternica pentru piete decat falimentul bancii americane Lehman Brothers, in septembrie 2008.

Olli Rehn a pledat pentru un "consens transpartizan in Grecia", in contextul in care opozitia de dreapta refuza sa sprijine planul de austeritate al guvernului socialist condus de Giorgos Papandreou.

×