x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU cere o anchetă, UE spune că represiunea manifestanţilor este "inacceptabilă" în Siria

ONU cere o anchetă, UE spune că represiunea manifestanţilor este "inacceptabilă" în Siria

de Marina Constantinoiu    |    22 Mar 2011   •   19:32
ONU cere o anchetă, UE spune că represiunea manifestanţilor este "inacceptabilă" în Siria

157655-catherine-ashton.jpg|naltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) a cerut, mar]i, Siriei, s` fac` o anchet` transparent` privind violen]ele din timpul weekendului, cu ocazia manifesta]iilor contra regimului la putere \n aceast` ]ar`, relateaz` AFP.


La r~ndul ei, [efa diploma]iei Uniunii Europene, Catherine Ashton, a declarat c` represiunea manifestan]ilor care contest` regimul politic al pre[edintelui Bashar al-Assad este "inacceptabil`". "UE codamn` cu fermitate represiunea manifestan]ilor pa[nici din Siria, inclusiv prin folosirea de gloan]e reale, ceea ce a provocat moartea mai multor persoane", a declarat Ashton.


"Guvernul trebuie s` realizeze o anchet` independent`, transparent` [i eficace privind uciderea a [ase manifestan]i \n timpul evenimentelor din 18 [i 20 martie", a declarat purt`torul de cuv~nt al |naltului Comisariat ONU, Rupert Colville.


Localitatea sirian` Deraa, din platoul Hauran, este de mai multe zile teatrul manifesta]iilor f`r` precedent contra regimului politic din Siria, \n ciuda legii de urgen]` \n vigoare din 1963.

Mi[carea de protest a fost lansat` la 15 martie la Damasc, dup` un apel lansat pe pagina site-ului de socializare Facebook intitulat` "Revolu]ia sirian` contra lui Bashar al-Assad 2011". Chemarea era la o manifesta]ie pentru "o Sirie f`r` tiranie, f`r` lege de urgen]`, nici tribunale de excep]ie, f`r` corup]ie, nici monopolul bog`]iilor".


Totodat`, [efa diploma]iei UE a condamnat "deten]iile arbitrare" de opozan]i sirieni, a cerut autorit`]ilor siriene s` renun]e la violen]e contra manifestan]ilor, s`-i judece pe vinova]i [i s` asculte la aspira]iile legitime ale popula]iei. "Damascul trebuie s` rezolve problemele prin reforme veritabile [i nu prin represiune", a spus Ashton.


Peste 1.000 de manifestan]i scand~nd sloganuri contra regimului s-au adunat mar]i la Deraa, \n sudul Siriei, unde au fost \ncercui]i de un mare num`r de membri ai for]elor de ordine, a afirmat un militant pentru drepturile omului. "Peste o mie de manifestan]i din interiorul [i din apropierea moscheii al-Omari scandeaz` sloganuri contra regimului. Sunt \ncercui]i de un mare num`r de for]e de securitate [i elemente \narmate", a declarat pentru AFP un militant, care a dorit s`-[i p`streze anonimatul.


Manifestan]ii au format un lan] uman \n jurul moscheii, punctul de \nt~lnire al manifestan]ilor, de team` c` aceasta va fi luat` cu asalt. Deraa seam`n` cu o cazarm` militar`, a afirmat un alt militant aflat la fa]a locului. Un fotograf al AFP, bruscat de for]ele de ordine, s-a v`zut cu aparatul foto confiscat. Un copil \n v~rst` de 11 ani, care a fost intoxicat cu gaze lacrimogene duminic`, \n timpul \ncerc`rilor de \mpr`[tiere a manifestan]ilor de c`tre serviciile de securitate, a \ncetat din via]` luni. Acest deces ridic` la [ase num`rul persoanelor ucise la Deraa de vineri p~n` \n prezent.

×