Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD) propune impozitarea miliardarilor lumii pentru a face rost astfel de zeci de miliarde de dolari care pot fi folositi in favoarea tarilor in curs de dezvoltare, in cel mai recent raport al sau anual cu privire la situatia economica si sociala, relateaza AFP.
Aceasta "taxa pe miliardari", care ar veni sub forma unui impozit anual, face parte dintr-o serie de masuri preconizate de agentia ONU, care mai cuprind o taxa asupra tranzactiilor financiare sau asupra emisiilor de dioxid de carbon, ce ar putea aduce, potrivit agentiei, o suma totala de peste 400 de miliarde de dolari.
Potrivit raportului, este esential sa se gaseasca noi mijloace de finantare pentru a ajuta tarile sarace sa-si imbunatateasca infrastructurile si sistemele de sanatate, intrucat tarile bogate nu si-au respectat promisiunile in ce priveste ajutorul pentru dezvoltare.
Autorii raportului estimeaza ca, in 2012, in lume exista 1226 de persoane a caror avere depaseste un miliard de dolari. Dintre acestia, 425 se afla in Statele Unite ale Americii, 315 in regiunea Asia-Pacific, 310 in Europa, 90 in restul Americii de Nord si de Sud, iar alti 86 in Africa si in Orientul Mijlociu. Impreuna, averea lor reprezinta 4600 miliarde de dolari, sau 3,75 miliarde de dolari, in medie, pe persoana.
Potrivit documentului ONU, o taxa de 1% pe averile acestora ar putea aduce 46 de miliarde de dolari in 2012, si, mai mult, respectivii miliardari practic nu ar simti aceasta "prelevare". Conform raportului, miliardarul "mediu" va continua sa dispuna de 3,7 miliarde de dolari, dupa impozit. "Daca ar cheltui 1000 de dolari pe zi, ar avea nevoie de peste 10.000 de ani pentru a-si cheltui intreaga avere", se subliniaza in raport.
Averea miliardarilor a crescut in medie cu 4% in cele doua decenii care au precedat criza financiara din 2008-2009.
Totusi, UNCTAD recunoaste ca ideea sa nu este, in momentul de fata, un mijloc realist de a spori resursele pentru ajutorul pentru dezvoltare.
Autorii raportului evoca si alte metode de a obtine resurse, intre care:
- o taxa de 25 de dolari pe tona de emisii de CO2, care ar aduce circa 250 de milioane de dolari;
- o taxa de 0,005% asupra tranzactiilor cu valute, care s-ar aplica dolarului, yenului, euro si lirei sterline si prin care s-ar putea colecta anual 40 de miliarde de dolari;
- alocarea unei parti din taxa prevazuta de Uniunea Europeana asupra tranzactiilor financiare - care ar urma sa aduca cel putin 70 de miliarde de dolari pe an - pentru dezvoltarea cooperarii internationale.
Raportul UNCTAD mai sugereaza extinderea taxei pe biletele de avion impusa in unele tari, intre care in Franta, pentru a finanta furnizarea de medicamente in tarile sarace, masura careia companiile aeriene i se opun vehement.