''Suntem decişi să rămânem şi să ne continuăm activităţile în Ucraina, în particular în estul ţării'. Vom continua să fim deplin operaţionali. Din cauza evoluţiei situaţiei în teren, am autorizat relocarea temporară a anumitor membri ai personalului non-esenţial şi al membrilor de familie aflaţi în grija lor', a spus purtătoarea de cuvânt a ONU la Geneva, Alessandra Vellucci.
Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a condamnat recunoașterea teritoriilor separatiste pro-ruse din Ucraina de către Vladimir Putin, afirmând că este o ''încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei''.
ONU are în Ucraina 1.510 de angajați, dintre care 149 sunt străini. Totodată, 100 de membri ONU se află în Doneţk şi Lugansk.
''Situaţia rămâne imprevizibilă'', a avertizat și Shabia Mantoo, purtătoare de cuvânt a Înaltului comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR).