x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU speră să poată livra ajutoare umanitare în Ghouta Orientală "în câteva zile"

ONU speră să poată livra ajutoare umanitare în Ghouta Orientală "în câteva zile"

01 Mar 2018   •   17:36
ONU speră să poată livra ajutoare umanitare în Ghouta Orientală "în câteva zile"

ONU speră să poată livra ajutoare umanitare în oraşul Duma, în enclava rebelă Ghouta Orientală, "în câteva zile", însă consideră că armistiţiul de cinci ore zilnic propus de Moscova "nu este suficient", relatează AFP. 

"În câteva zile, ar trebui să putem intra în Ghouta Orientală (...) Am fost informaţi astăzi (joi) că am putea primi o scrisoare de autorizare din partea guvernului (sirian) de a intra în Duma", a declarat Jan Egeland, şeful grupului de lucru al ONU privind ajutorul umanitar în Siria. 

Anunţul făcut luni de Rusia, aliat al Damascului, de a impune un armistiţiu de cinci ore în fiecare zi "este pozitiv, însă nu există nicio organizaţie umanitară care să creadă că cinci ore sunt suficiente" pentru duce la bun sfârşit o misiune de ajutor, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă. "Trebuie să discutăm cu Rusia şi cu alţii pentru a obţine un acord care să ajute civilii", a spus el. 

Totodată, Jan Egeland a afirmat că numărul bolnavilor care trebuie evacuaţi din Ghouta este de aproximativ o mie, din cei aproximativ 400.000 de locuitori. El a spus că 43 camioane cu ajutoare aşteaptă permisiunea de a intra în Duma. "Însă nu avem nicio scrisoare din partea guvernului sirian care să ne permită accesul" în Ghouta, a mai spus el. 

"Ghouta Orientală este locul unde violenţele sunt la cel mai ridicat nivel", a spus Egeland, condamnând atât bombardamentele forţelor guvernamentale, cât şi tirurile de rachete trase de rebeli asupra Damascului. "Atacurile lansate de ambele părţi sunt deplorabile şi contrare dreptului internaţional", a mai spus el.

AGERPRES

×