x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Opera de stat din Berlin s-a redeschis după șapte ani de renovări

Opera de stat din Berlin s-a redeschis după șapte ani de renovări

04 Oct 2017   •   10:41
Opera de stat din Berlin s-a redeschis după șapte ani de renovări

Faimoasa Operă de Stat (Staatsoper) din Berlin, cea mai prestigioasă dintre cele trei opere din capitala Germaniei, s-a redeschis marţi după şapte ani de renovări laborioase şi patru ani de întârziere, informează AFP.

Pentru această redeschidere, programată de Ziua Naţională a Germaniei, în noua sală a Staatsoper a răsunat marţi lucrarea compozitorului Robert Schumann "Scene din Faust-ul lui Goethe", sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim, care deţine şi postul de director muzical al instituţiei din Berlin.

Printre spectatorii acestui spectacol de gală s-au numărat cancelarul Angela Merkel şi preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, potrivit agenţiei DPA.

Alte concerte sunt planificate în următoarele zile înainte ca Staatsoper să se închidă din nou la sfârşitul săptămânii viitoare timp de două luni, pentru ca noua sală să îşi adapteze şi mai mult tehnologia la cerinţele muzicienilor şi interpreţilor.

Staatsoper, aflată din 1743 pe bulevardul Unter den Linden din Berlin, şi-a căpătat faima internaţională în secolul al XIX-lea graţie unor compozitori-dirijori precum Felix von Weingarten, Karl Muck şi Richard Strauss.

Sala a fost distrusă de un incendiu în secolul al XIX-lea şi de două bombardamente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 2010, Staatsoper a fost nevoită să îşi închidă porţile pentru o serie de lucrări de renovare, iar spectacolele sale au fost găzduite de Teatrul Schiller, din vestul Berlinului.

Redeschiderea sa a fost programată să aibă loc trei ani mai târziu, pe 3 octombrie 2013, însă a trebuit să fie amânată de mai multe ori din cauza unor probleme majore apărute în timpul lucrărilor, cum ar fi descoperirea unor vestigii medievale, problemele de infiltrare a apei sau complexitatea arhitecturală a tunelului care leagă scena de centrul de repetiţii.

Aceste întârzieri au crescut, de asemenea, costul lucrărilor, astfel că bugetul de 239 de milioane de euro planificat iniţial a depăşit 400 de milioane de euro.AGERPRES

×
Subiecte în articol: opera de stat din Berlin