x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Operațiune militară israeliană sângeroasă în Cisiordania

Operațiune militară israeliană sângeroasă în Cisiordania

de Redacția Jurnalul    |    28 Aug 2024   •   12:15
Operațiune militară israeliană sângeroasă în Cisiordania
Sursa foto: Hepta

Zece palestinieni au fost ucişi în nordul Cisiordaniei, unde armata israeliană a anunţat că desfăşoară "o operaţiune contraterorism" fără a furniza mai multe detalii, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Semilunii Roşii, relatează AFP.

Doi palestinieni au fost ucişi în oraşul Jenin, patru în bombardamentul asupra unei maşini dintr-un sat apropiat şi alţi patru într-o tabără de refugiaţi din apropiere de oraşul Tubas, a declarat Ahmed Jibril, purtător de cuvânt al Semilunii Roşii.

Cei doi morţi de la Jenin au fost transferaţi la spitalul din oraş, a mai spus el.

"Patru palestinieni ucişi în bombardamentul maşinii lor la sud de Jenin şi doi palestinieni ucişi în tabăra de refugiaţi Al-Faraa au fost transferaţi la spitalul turc din Tubas", a adăugat el.

"Alţi doi palestinieni, fraţi cu vârste între 13 şi 17 ani, au fost ucişi într-o casă din tabăra Al-Faraa şi salvatorii nu pot să le recupereze trupurile pentru moment", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Serviciile palestiniene de ambulanţă acuză cu regularitate armata israeliană că îi împiedică să ajungă la morţi şi răniţi în timpul raidurilor. Potrivit lui Ahmed Jibril, raidurile israeliene s-au soldat şi cu 15 răniţi.

Incursiunile israeliene în zonele autonome palestiniene palestiniene sunt cotidiene în Cisiordania. Se întâmplă totuşi rar ca ele să se desfăşoare simultan în mai multe oraşe, cum s-a întâmplat în noaptea de marţi spre miercuri.

De la începerea războiului din Fâşia Gaza, declanşat de atacul sângeros al mişcării islamiste Hamas în Israel pe 7 octombrie, armata israeliană a desfăşurat mai multe raiduri aeriene în tabere de refugiaţi sau oraşe de pe teritoriul palestinian ocupat din 1967 de armata israeliană.

În ultimele săptămâni, operaţiunile israeliene în Cisiordania s-au concentrat asupra nordului teritoriului, unde grupurile armate care luptă cu Israelul sunt în mod special active.

Armata israeliană a anunţat că a ucis luni seară cinci palestinieni într-un raid asupra taberei de refugiaţi Nur Shams din Tullkarem. Aceasta a precizat miercuri că l-a eliminat cu această ocazie pe "Jibril Jibril, implicat în activităţi teroriste la Tullkarem şi Qalqiliya, care a fost eliberat în noiembrie în cadrul acordului" de schimb de ostatici răpiţi la 7 octombrie cu deţinuţi palestinieni încarceraţi de Israel.

De la începutul războiului din Fâşia Gaza, peste 650 de palestinieni au fost ucişi în Cisiordania de armata israeliană sau de colonişti, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale palestiniene, şi cel puţin 20 de israelieni, între care soldaţi ucişi în atacuri palestiniene sau în timpul operaţiunilor armatei în zona autonomă palestiniană, potrivit datelor oficiale israeliene.

Jihadul Islamic, mişcare islamistă palestiniană aliată Hamas, care este bine implantată în taberele de refugiaţi din nordul Cisiordaniei, a denunţat un "război deschis al ocupantului" israelian.

"Prin această agresiune care vizează transferarea greutăţii conflictului în Cisiordania ocupată, ocupantul vrea să impună o nouă stare de fapt în teren pentru a anexa Cisiordania", a acuzat el într-un comunicat.

La rândul său, Hamas, a cărui popularitate a crescut mult în Cisiordania de la începutul războiului din Gaza, face apel cu regularitate la palestinienii din acest teritoriu "să se ridice".

A făcut-o din nou marţi seară, când i-a îndemnat pe cei trei milioane de palestinieni din Cisiordania să răspundă unei noi polemici declanşate în ajun de Itamar Ben Gvir, ministru israelian de extremă dreapta care cere deschis anexarea Cisiordaniei.

Ben Gvir a provocat iritarea a numeroase capitale arabe şi Organizaţiei pentru cooperare islamică punând sub semnul întrebării statu quo-ul pe esplanada moscheilor din Ierusalim, unde a afirmat că ar trebui construită o sinagogă.

AGERPRES

×