x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Opinie - Secretarul General al Consiliului Europei, despre ameninţarea teroristă

Opinie - Secretarul General al Consiliului Europei, despre ameninţarea teroristă

25 Apr 2007   •   00:00
Opinie - Secretarul General al Consiliului Europei, despre ameninţarea teroristă

Există două greşeli majore pe care o societate poate să le comită in faţa ameninţării terorismului. Prima: să incerce să-l justifice, a doua: să-l subestimeze. Teroriştii sunt nebuni fără milă, dar nu sunt stupizi, scrie Secretarul General al Consiliului Europei, Terry Davis, intr-un articol in exclusivitate pentru Jurnalul Naţional.

De ce continuă terorismul să se propage

Terorismul este un fenomen complex şi pentru a lupta impotriva lui este nevoie de o abordare comprehensivă. Condamnarea şi reprimarea lui sunt esenţiale, dar nu sunt de ajuns pentru o soluţie pe termen lung. Noi trebuie să acţionăm pentru a preveni apariţia condiţiilor care ajută teroriştii să recruteze noi persoane pentru cauza lor criminală.

Cele mai serioase atacuri care au avut loc pe solul european au fost făcute de indivizi care trăiesc, muncesc şi işi cresc familiile in Europa. Numai o minoritate infinit de mică va face saltul de la ideologiile extremiste la nejustificatele acte de terorism, dar această minoritate există, iarin timpul interceptării şi urmăririi reţelelor de terorişti guvernele trebuie să identifice şi problema existentă in sanul comunităţii pentru a o putea rezolva.

Regretabil, dar teroriştii par să fie mereu cu un pas inainte, adaptandu-se cu uşurinţă metodelor represive. Este esenţial să luptăm impotriva recrutării, finanţării şi incitării la terorism prin intermediul unui cadru juridic şi a unei cooperări internaţionale, dar este la fel de important să ne preocupe şi condiţiile care conduc la propagarea terorismului.

Cateva dintre condiţiile evidente de răspandire a terorismului sunt conflictele, sărăcia şi subdezvoltarea, incălcarea drepturilor omului şi lipsa statului de drept. Este periculos să incerci să răspunzi acestora pe termen scurt, oferind soluţiile simpliste, demagogia şi reprimarea. Este la fel de periculos să acuzi de terorism un grup etnic sau religios, căci este exact ce vor teroriştii.

In Europa, noi respingem alegerea falsă intre libertate şi securitate. Nu este fantasma unor idealişti, ci rezultatul unei experienţe lungi şi tragice cu terorismul pe solul european. Cheia eradicării acestor factori este reprezentată de drepturile omului. Acestea impreună cu respectarea statului de drept reprezintă un instrument puternic impotriva terorismului, respectiv un atu şi nu un obstacol pentru lupta impotriva terorismului.

Paradoxal, in lumea de astăzi, mai interconectată ca niciodată, există o divizare vizibil in creştere intre comunităţi. Pentru a putea construi sau repara poduri peste "apele tulburi" şi pentru a promova interesele comune şi respectul reciproc, trebuie să ne angajăm intr-un dialog interreligios şi intercultural. Educaţia şi dialogul pot ajuta la schimbarea condiţiilor care riscă transformarea tinerilor in agenţi ai distrugerii.

Consiliul Europei protejează şi promovează drepturile omului, statul de drept şi democraţia pluralistă incă din 1949. Noi suntem hotăraţi să combatem terorismul, deoarece el reprezintă o ameninţare pentru aceste valori fundamentale. In acest sens, am conceput o strategie pe trei planuri pentru a putea acţiona juridic impotriva terorismului, a păstra valorile fundamentale şi a trata cauzele profunde ale terorismului. Convenţia Consiliului Europei pentru prevenirea terorismului va intra in vigoare in iunie 2007 şi va contribui mai departe la atingerea acestor obiective prin creşterea cooperării internaţionale şi facilitarea unui răspuns mai eficient.

Convenţia stabileşte două moduri pentru atingerea acestor obiective: mai intai prin stabilirea ca infracţiuni penale a anumitor acte care ar putea conduce la comiterea infracţiunilor teroriste, şi anume: provocarea publică, recrutarea şi antrenarea; in al doilea rand prin consolidarea cooperării in sensul prevenirii, pe plan intern, prin amendarea politicilor naţionale de prevenire, pe plan internaţional, prin modificarea acordurilor in vigoare intre părţi, privind extrădarea şi ajutorul judiciar mutual şi prin prevederea unor măsuri suplimentare. Mai mult, ea solicită părţilor să promoveze toleranţa prin incurajarea dialogului interreligios şi intercultural implicand, acolo unde este cazul, organizaţii neguvernamentale şi alţi actori ai societăţii civile din domeniul educaţiei, culturii, media şi al sensibilizării publicului. Această exigenţă, in concordanţă cu Planul de acţiune al strategiei antiteroriste mondiale a Naţiunilor Unite din septembrie 2006, vizează prevenirea tensiunilor susceptibile să contribuie la acţiunile teroriste.

Trebuie să continuăm dezvoltarea măsurilor de contracarare a condiţiilor propice propagării terorismului. Trebuie să depunem toate eforturile pentru a apropia colectivităţile şi a determina oamenii să accepte societăţile diverse, multiculturale, care reprezintă realizări esenţiale şi nepreţuite ale civilizaţiei. Cel mai eficient mod de eradicare a terorismului este de a suprima condiţiile susceptibile să incite anumiţi indivizi să recurgă la terorism. Comunitatea internaţională trebuie să se străduiască să instaureze un mediu ambiant in care persoanele să simtă că pot lupta pentru drepturile lor prin drepturile lor. Teroriştilor le este frică de justiţie nu numai pentru că ii opreşte să omoare oameni, dar şi pentru că aceasta dă o lovitură fatală cauzei lor. Intr-adevăr, unii au identificat lupta impotriva terorismului drept conflictul ideologic al secolului XXI, dar un conflict ideologic nu poate fi caştigat numai prin forţă. Dacă vrem să infrangem teroriştii, trebuie să rămanem credincioşi ideilor şi valorilor noastre. Intreaga lume trebuie să ştie că noi avem dreptate şi ei nu, că noi suntem drepţi şi ei sunt criminali.
×
Subiecte în articol: externe terorismului