x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Opoziția siriană negociază un acord cu Rusia privind controlul provinciei Deraa

Opoziția siriană negociază un acord cu Rusia privind controlul provinciei Deraa

30 Iun 2018   •   15:30
Opoziția siriană negociază un acord cu Rusia privind controlul provinciei Deraa

Opoziţia siriană a început negocieri cu responsabili ruşi, aliaţi ai Damascului, privind un acord de restabilire a suveranităţii guvernului preşedintelui Bashar al-Assad în regiunile ocupate de rebeli în provincia Deraa (sud), au anunţat rebelii sâmbătă, potrivit Reuters. 

Un comitet civil şi militar compus din şase membri şi înfiinţat cu puţin timp în urmă de rebeli în sudul ţării a organizat o reuniune preliminară în apropiere de regiunea vecină Sweida, a precizat un purtător de cuvânt al Armatei Siriene Libere (ASL). 

"Comitetul a organizat o prima întâlnire cu oficialii ruşi, care şi-au prezentat cererile", a declarat Ibrahim Jabawi. O a doua rundă de discuţii este programată în cursul zilei de sâmbătă. 

Provincia Deraa a fost în 2011 unul din primele locuri ale mişcării de contestare împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, acţiuni de protest care au atras represaliile regimului, degenerând într-un conflict armat.

Armata siriană şi-a intensificat de miercuri ofensiva lansată împotriva zonelor rebele în sud-vestul ţării. Numeroase localităţi au fost bombardate. 

Peste 120.000 de persoane au fost aruncate pe drumuri de exodul declanşat de ofensiva forţelor guvernamentale acum zece zile, a indicat vineri Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO). 

Numeroşi civili ar putea fi prinşi în capcană în regiunea Deraa între forţele proguvernamentale, rebeli şi combatanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic, a avertizat Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (UNHCR), declarând că se teme de o "catastrofă". AGERPRES

×
Subiecte în articol: deraa opozitie siria control Rusia