La circa 20 de kilometri de cel mai fierbinte punct al Japoniei, un oraş cu 71.300 de suflete a fost inundat aproape în întregime în timpul tsunami-ului declanşat de cutremurul din 11 martie. Aproape totul a fost pus la pământ de furia apelor. La 12 martie, explozia unui reactor la Fukushima anunţa sfârşitul – supravieţuitorii cutremurului şi ai valurilor seismice aveau de gestionat o altă criză, cea a radiaţiilor, deoarece Minomisoma se află la 20 de kilometri de centrala nucleară de la Fukushima. Guvernul le-a cerut acestor oameni să nu iasă din case pentru a nu se expune emisiilor radioactive şi, mai ales, de a nu suferi complicaţii din cauza materialului radioactiv. Personalul spitalului din localitate a ales să rămână alături de pacienţii care nu puteau fi transportaţi, iar medicii se descurcă aşa cum pot. Într-un interviu pentru un post local de televiziune citat de BBC, edilul Minomisomei spune: "Guvernul nu ne spune nimic. Suntem izolaţi. Ne lasă să murim". Oamenii aceştia nu mai au nimic, a adăugat primarul Katsunobu Sakarai. Nu mai au provizii, nu mai au combustibil, nu mai au speranţă. Drame asemănătoare sunt trăite şi de locuitorii Oraşului Peştilor. "Unul dintre puţinele sunete pe care le auzi în Sakanamachi sunt cele scoase de ciorile care au invadat străzile acoperite cu mii de leşuri de peşti", scrie Wall Street Journal (WSJ). Mii de case au fost distruse de valurile seismice, sute de maşini au fost înghiţite, din fabrici au mai rămas doar structurile metalice. În jurul cherhanalelor, sacii cu peşti putreziţi împrăştiaţi de tsunami acoperă mormane de calamari, ton, plătică, bonito. Sakanamachi, lângă Ishinomaki (provincia Miyagi, nord-estul ţării), este locul care arată lumii care sunt problemele cu care se confruntă astăzi japonezii din zonele calamitate, scrie WSJ. "Nu mă gândesc încă la viitor. Acum doar încerc să supravieţuiesc", povesteşte Sadayuki Abe (32 de ani), care s-a refugiat cu familia sa în podul casei deoarece în sufrageria de la parter un camion fusese adus de ape. "Nu ştiu dacă putem reconstrui. Fără ajutorul Guvernului, va fi imposibil", a declarat, pentru WSJ, Hokuto Suzuka.