x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ororile invaziei: Sute de civili măcelăriți, găsiți după plecarea rușilor

Ororile invaziei: Sute de civili măcelăriți, găsiți după plecarea rușilor

de Şerban Mihăilă    |    05 Apr 2022   •   07:45
Ororile invaziei: Sute de civili măcelăriți, găsiți după plecarea rușilor

Gropi comune, cadavre-capcană, numeroși morți abandonați pe străzi și zeci de mărturii despre femei violate, civili torturați, oameni executați cu mâinile legate la spate și copii folosiți de ruși pe post de scuturi umane. Este tabloul apocaliptic descris de jurnaliștii ucraineni și occidentali care au fost în zonele din jurul capitalei Kiev, de unde armata lui Putin s-a retras în aceste zile. Autoritățile ucrainene spun că masacrul a fost deliberat, în timp ce Moscova susține că  imaginile cu cadavre sunt „false” și fac parte dintr-o „campanie mediatică planificată”. 

Pe măsură ce trupele rusești se retrag de la periferia Kievului, ororile războiului ies la iveală sub forme aflate dincolo de orice imaginație. Jurnaliștii străini care au fost în regiune după retragerea rușilor susțin că au descoperit „dovezi clare” ale crimelor de război, inclusiv civili împușcați cu mâinile legate la spate și alte cadavre care poartă urmele torturii și ale violului. 

Autoritățile ucrainene acuză armata lui Putin că a masacrat și a torturat sute de civili la periferia capitalei și ar putea comite aceleași atrocități în toate localitățile prin care trece. Rușii s-au retras vineri din Kiev și Cernihiv, pierzând peste 30 de orașe, într-o victorie importantă pentru armata ucraineană.

Bucha - borna cruzimii  

Procurorii ucraineni susțineau, luni dimineață, că au găsit 410 cadavre în apropierea orașului Kiev, mai exact în localitățile Bucha și Irpin, și au dezvăluit că unii dintre martorii cu care au încercat să intre în contact erau prea traumatizați pentru a vorbi. Apoi, pe măsură ce supraviețuitorii au ieșit din ascunzătorile subterane, poveștile lor și distrugerile din jur au scos la iveală ororile ocupației rusești.

Potrivit acelorași procurori, citați de „Daily Mail”, trupurile victimelor erau împrăștiate pe străzi sau au fost descoperite în subsoluri ori în gropi comune săpate în grabă de invadatorii ruși, care au fugit în weekend, lăsând însă în urmă dovezi ale crimelor comise.  

Aproape 340 de cadavre au fost recuperate în urma masacrului din localitatea Bucha, din nordul capitalei, a informat, la rândul ei, presa ucraineană, preluată de agenția DPA.

Jurnaliștii de la AFP, Reuters și BBC au relatat că între tancuri distruse și case aflate în ruină, cadavrele se aflau la tot pasul pe străzile din Bucha, care număra 28.000 de locuitori înainte de război. Aici au fost descoperite și două gropi comune.

Imagini prea dureroase pentru a fi publicate dezvăluie corpul unui bărbat legat și aruncat într-un canal. O fotografie, realizată de corespondenții de presă străini, arată trei bărbați, cu brațele legate, întinși pe marginea drumului, lângă o grămadă de paleți de lemn. Alții, care păreau să fi fugit, au fost decapitați, susține publicația „The Telegraph”. 

„Numeroși oameni au fost împușcați, uciși, în ceafă!”, precizează primarul din Bucha, Anatoli Fedoruk, citat de publicația britanică. El mai spune că „familii întregi... copii, femei, bunici, bărbați” au fost uciși, încercând să scape.

De altfel, cadavrele civililor, cu mâinile legate și urme de glonț în ceafă, au împânzit străzile micului oraș de navetiști de la nord de Kiev. Supraviețuitorii care au ieșit din subsoluri, după săptămâni de stat sub pământ, au povestit despre execuții sumare, violențe sexuale și teroare, atrocități care nu au mai fost văzute de la regimul sovietic al lui Stalin, din anii ’30.

Într-un alt incident petrecut la Bucha, soldații ruși au forțat cinci bărbați să îngenuncheze, le-au tras cămășile pe cap și i-au împușcat în ceafă, scrie „Daily Mail”. O femeie din localitate a povestit că soldații ruși au dus-o pe ea și alte 40 de persoane într-o piață pentru a asista la o scenă similară cu alți patru bărbați, deși, de data aceasta, doar unul dintre ei a fost împușcat. Potrivit relatării, un comandant rus a strigat: „Suntem aici pentru a vă curăța de mizerie!”.

Noua Srebrenița

Bucha este acum supranumită „noua Srebrenița”, într-o referire la masacrarea a 8.000 de musulmani, în 1995, în timpul războiului din Bosnia. Ministrul ucrainean al Apărării a postat pe Twitter imagini cutremurătoare din Bucha. „Noua Srebrenița. Orașul Bucha a fost în mâinile animalelor timp de mai multe săptămâni!”, a scris el.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și primarul Kievului, Vitali Klitschko, au acuzat imediat Moscova de „genocid”. „Masacrul de la Bucha a fost deliberat. Rușii urmăresc să elimine cât mai mulți ucraineni!”, a spus, la rândul său, șeful diplomației ucrainene, Dmitri Kuleba.

Masacre în lanț. Crime de război

În apropiere, în Irpin, un alt oraș de navetiști părăsit de Rusia săptămâna trecută, mai multe cadavre au împânzit parcurile. „Au împușcat fete și femei, apoi au trecut peste ele cu un tanc!”, a declarat primarul orașului, Alexander Markushyn, citat de „Daily Mail”. 

În Staryi Bykiv, la est de Kiev, o femeie a privit cum rușii i-au aliniat fiul alături de alți cinci bărbați și i-au ucis. În satul Novyi Bykiv, din apropiere de Cernihiv, ucrainenii i-au acuzat pe ruși că au folosit copii pe post de „scuturi umane”.

Timofiy Mylovanov, consilier al președintelui Zelenski, spune că este posibil ca atrocități și mai grave să fi fost comise la est de Kiev, în satele de pe autostrada spre Cernihiv. El afirmă că mărturii ale unor localnici sugerează că este posibil ca o serie de copiii să fi fost arși de vii, femeile tinere violate în masă și executate ulterior, iar oamenii au fost forțați să își mănânce animalele de companie, după ce au fost înfometați în mod deliberat de trupele rusești. De asemenea, el spune că rușii au minat tot, inclusiv case, echipamente și cadavre. Până acum, Rusia ar fi minat peste 80.000 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean, spune Kievul.

În Harkov, o femeie a povestit că un soldat rus a violat-o în mod repetat sub amenințarea unui cuțit. Concomitent, personalul medical din Zaporizhzhia susține că a tratat fete tinere din Mariupol cu răni care arată că au fost agresate sexual.

Organizația „Human Rights Watch” a înregistrat o listă de crime de război, inclusiv violuri repetate, execuții sumare și violențe grave comise asupra civililor ucraineni. „Cazurile pe care le-am documentat reprezintă cruzime și violență de nedescris, deliberată, contra civililor ucraineni. Violul, crima și alte acte de violență asupra persoanelor aflate în custodia forțelor rusești ar trebui să fie investigate ca fiind crime de război!”, a spus Hugh Williamson, reprezentat al organizației pentru apărarea drepturilor omului.

Rusia neagă atrocitățile

De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării susține că imaginile cu cadavrele din Bucha sunt „false” și fac parte dintr-o „campanie mediatică planificată”. Potrivit Moscovei, „niciun locuitor nu a avut de suferit de pe urma vreunei acțiuni violente”, în timpul ocupației rusești din Bucha. 

Pe canalul ei de „Telegram”, Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a numit uciderea civililor în Bucha drept „o provocare a armatei şi radicalilor ucraineni”.

Fotografiile cu civili uciși de trupele rusești în Irpin și Bucha amintesc de crimele în masă comise de regimurile sovietice și naziste. Acesta nu este un câmp de luptă, ci o scenă a crimei”

Kaja Kallas, premierul Estoniei

×