x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Osama bin Laden voia alt nume pentru gruparea Al-Qaida. Vezi la ce variante se gândea teroristul

Osama bin Laden voia alt nume pentru gruparea Al-Qaida. Vezi la ce variante se gândea teroristul

25 Iun 2011   •   07:47
Osama bin Laden voia alt nume pentru gruparea Al-Qaida. Vezi la ce variante se gândea teroristul

Printre documentele confiscate in vila din orasul pakistanez Abbottabad unde a fost ucis liderul al-Qaida se numara si o scrisoare nedatata, in care teroristul analiza posibilele denumiri pentru gruparea terorista, in cautarea unei titulaturi care sa reflecte mai bine viziunea sa asupra jihadului.

Gruparea s-a numit initial Al Qaida Al Jihad (baza razboiului sfant), insa cea de-a doua parte a denumirii a fost ignorata, fapt care reprezenta un motiv de ingrijorare pentru ben Laden.

"Din punctul sau de vedere, aceasta insemna ca aspectul religios al misiunii al-Qaida era trecut cu vederea, ceea ce permitea Occidentului sa descrie gruparea drept o organizatie care nu are legatura cu o miscare religioasa", a declarat un oficial american.

Ben Laden voia ca Statele Unite sa fie percepute drept o putere implicata intr-un "razboi impotriva islamului", relateaza AFP, citata de Mediafax. "I se parea frustrant faptul ca lumea vedea lupta impotriva al-Qaida drept ceea ce si este in realitate - un efort pentru combaterea unei organziatii violente si nu drept un un razboi religios", a adaugat oficialul.

Bin Laden propunea mai multe noi denumiri pentru reteaua terorista, printre care se numara Taifat al Tawhed Wal Jihad (grup de monoteism si razboi sfant) sau Jama'at I'Adat al Khilafat al Rashida (grup pentru restaurarea califatului), a precizat sursa citata.

×
Subiecte în articol: osama bin laden al-qaida jihad