Pacificatorii ruşi, scut pentru regimul criminal al lui Smirnov

Miercuri s-au împlinit 18 ani de la semnarea Acordului moldo-rus din 1992 de încetare a focului la Nistru. Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, susţine că, prin semnarea acestui document, Federaţia Rusă şi-a recunoscut calitatea de stat agresor. Totuşi, prin îngheţarea acestui conflict, Rusia a reuşit să împiedice până acum orice avânt euroatlantic al Republicii Moldova.

Acordul semnat de preşedinţii Boris Elţin şi Mircea Snegur la 21 iulie 1992 a fost precedat de reluarea, după o pauză ratată de negocieri, a unor lupte sângeroase în războiul care începuse la 2 martie 1992. În volumul 2 de memorii, intitulat "Labirintul destinului", Mircea Snegur prezintă documente care dovedesc înarmarea forţelor separatiste de către Armata a 14-a a Rusiei staţionată pe teritoriul Republicii Moldova.

Documentul de încetare a focului, denumit oficial "Convenţia cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova" a fost semnat la Moscova în prezenţa liderilor transnistreni - toţi cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Acordul prevedea încetarea imediată a focului, crearea unei "zone de securitate", constituirea unor forţe de menţinere a păcii din militari ai Rusiei, ai Republicii Moldova şi ai regiunii separatiste. A început să funcţioneze o Comisie unificată de control, tripartită, care monitorizează realizarea acordului. După semnarea acordului, de facto, 12% din teritoriul Republicii Moldova a rămas sub controlul autorităţilor ilegale de la Tiraspol, inclusiv oraşul Tighina, pe malul de vest al Nistrului.

Fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Anatol Ţăranu, consideră că Acordul moldo-rus de încetare a focului din 1992 este învechit şi trebuie înlocuit cu un document care ar stinge definitiv conflictul transnistrean: "Foarte multe prevederi ale acestui Acord nu au fost respectate. În primul rând nu a fost respectat regimul zonei de securitate. Comisia Unificată de Control nici pe departe nu îşi îndeplineşte atribuţiile în conformitate cu prevederile documentului. Forţele ruse de pacificare din Transnistria s-au transformat într-un scut în spatele căruia regimul separatist s-a consolidat şi, din acest punct de vedere, în mare măsură Acordul din 1992 este deja depăşit. Noi avem nevoie cu totul de un altfel de document care ar reglementa situaţia în zona transnistreană. Deocamdată, însă, noi nu avem la îndemână o concepţie clară despre ce dorim şi ce vrem să facem", a spus Ţăranu.

Pe de altă parte, Mircea Snegur susţine că Acordul moldo-rus din 1992 trebuie să stea la baza oricăror negocieri de soluţionare a conflictului transnistrean, deoarece acesta este singurul document care demonstrează asumat amestecul direct şi interesat al Rusiei în acel conflict.

În anul 2002, într-o conferinţă de presă susţinută la Chişinău, fostul preşedinte al Dumei de Stat a Rusiei, Ghennadi Selezniov, a recunoscut că, citez, "Rusia a fost nevoită să declanşeze războiul din Transnistria ca să oprească unirea Moldovei cu România".

Analiştii politici spun că, după 18 ani, Rusiei îi convine să menţină îngheţat conflictul transnistrean, deoarece, în cazul renunţării de către Republica Moldova la statutul constituţional de neutralitate, conflictul mocnind de la Nistru ar rămâne singurul impediment în calea aderării Republicii Moldova la NATO.