Cel puţin 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte nouă au fost grav rănite în urma coliziunii, produse în această dimineaţă, între un autobuz de pasageri şi un camion ce transporta combustibil. Accidentul s-a produs în împrejurimile oraşului Nuriabad, în apropiere de Hyderabad (sudul Pakistanului).
Pompierii s-au deplasat la locul accidentului prea târziu, pasagerii din primele rânduri nereuşind să iasă din autobuzul în flăcări. S-au salvat doar cei care aveau locurile mai din spate.
Potrivit autorităţilor locale, autobuzul, în care se aflau în jur de 50 de pasageri, mergea pe ruta Karachi-Sukkur.
Pasagerii care au supravieţuit accidentului susţin că şoferul era somnoros şi conducea vehiculul cu viteză mare. Conform informaţiilor preliminare, şoferul autobuzului a pierdut controlul volanului, relatează Xinhua, citată de Agerpres.
Încălcarea regulilor de circulaţie şi lipsa standardelor normale de siguranţă sunt principalele cauze ale acestor tragedii în Pakistan. Conform statisticilor, 87% din accidentele de circulaţie din această ţară au drept cauze neglijenţa conducătorilor auto, excesul de viteză, supraîncărcarea vehiculelor şi depăşirile necorespunzătoare.