Nici n-a apucat bine să pună piciorul pe pămănt pakistanez, după opt ani de exil, că a şi fost urcat inapoi in avion. Protagonistul incidentului este fostul premier pakistanez Nawaz Sharif, care a incercat ieri să revină in Pakistan, la capătul a opt ani petrecuţi in Arabia Saudită.
Sharif a luat decizia de a se intoarce in urma undei verzi date de Curtea Supremă, dar socotelile sale au fost stricate de regimul de la Islamabad, condus chiar de omul care l-a inlăturat de la putere in 1999.
BELICOS. "Revin in ţara mea cu intenţia de a o scăpa de anarhia in care dus-o politica unui singur om, generalul Musharaff", a declarat Sharif la sosire. De altfel, fostul premier (1990-1993 şi 1997-1999) a sfidat din prima clipă regimul lui Musharraf, refuzănd să işi prezinte paşaportul poliţiştilor şi ofiţerilor care se ocupă de lupta impotriva corupţiei, care urcaseră la bord cu un mandat de arestare.
INAPOI LA SAUDIŢI. La scurt timp după aterizarea aeronavei care l-a adus la Islamabad, Sharif a fost urcat din nou la bord. El a fost "retrimis in Arabia Saudită, in conformitate cu acordul cu Riyadul", incheiat in 2000, a explicat ministrul pentru Afaceri religioase, Ijaz ul-Haq. "Saudiţii ii ceruseră in mod explicit intoarcerea sa, nu a pus numai Pakistanul in incurcătură, ci şi Arabia Saudită", a adăugat el.
In anul 2000, fostul premier a semnat un acord cu administraţia Musharraf. A acceptat să fie exilat vreme de zece ani in schimbul renunţării la o pedeapsă cu inchisoarea pe viaţă, pentru corupţie şi trădare. Acordul a fost invalidat la sfărşitul lui august de Curtea Supremă, care i-a permis să revină in ţară.