x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Palestinienii au predat cererea istorică de a fi admişi ca stat cu drepturi depline la ONU

Palestinienii au predat cererea istorică de a fi admişi ca stat cu drepturi depline la ONU

23 Sep 2011   •   16:15
Palestinienii au predat cererea istorică de a fi admişi ca stat cu drepturi depline la ONU

UPDATE: Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat vineri, intr-un discurs tinut in fata Adunarii Generale a ONU, ca tara sa intinde mana palestinienilor pentru a cauta pacea, dar acestia refuza orice negociere.

"Le intindem mana palestinienilor pentru a cauta pacea, dar ei refuza sa negocieze", a declarat Netanyahu, care s-a adresat plenului imediat dupa ce presedintele palestinian Mahmoud Abbas a prezentat cererea de aderare a Palestinei la ONU, pe baza frontierelor din 1967.

UPDATE: Cererea de aderare a statului palestinian la ONU va fi examinata "rapid" si transmisa Consiliului de Securitate, a anuntat purtatorul de cuvant al organizatiei, Martin Nesirky.

"Dupa primirea scrisorii, procedura adecvata de examinare va fi urmata rapid la secretariatul ONU, dupa care aceasta va fi transmisa presedintiei Consiliului de Securitate si presedintelui Adunarii Generale", a declarat Nesirky.

Presedintele palestinian Mahmoud Abbas a predat vineri cererea de aderare la ONU a unui stat propriu secretarului general al ONU, Ban Ki-moon. Palestinienii au nevoie de mai mult de noua voturi din totalul celor 15 care se exprima in Consiliul de Securitate, pentru validarea cererii de aderare, ceea ce ar obliga SUA sa recurga la dreptul de veto.

Votul din Consiliul de Securitate ar urma sa aiba loc doar peste cateva saptamani.

UPDATE: SUA au cerut vineri presedintelui palestinian Mahmoud Abbas sa reia negocierile directe cu Israelul, in pofida cererii de aderare la ONU statului palestinian. "Cand toate discursurile se vor termina astazi (n.n. - vineri), trebuie sa recunoastem cu totii ca singura cale catre infiintarea unui stat trece prin negocieri directe. Nu prin scurtaturi", a declarat ambasadorul american la ONU, Susan Rice.

UPDATE: Presedintele palestinian Mahmoud Abbas s-a declarat pregatit sa revina imediat la negocieri pe baza frontierelor din 1967 si a unei inghetari a procesului de colonizare israelian.

"Nu incercam sa izolam sau sa lipsim de legitimitate Israelul", a declarat Abbas in discursul rostit in fata Adunarii Generale a ONU.

Liderul palestinian, Mahmoud Abbas, a predat astazi cererea de aderare la ONU a unui stat Palestina secretarului general al organizatiei Ban Ki-moon, au anuntat Natiunile Unite si purtatorul de cuvant al lui Abbas, Nabil Abu Roudeina, relateaza AFP si Mediafax. Abbas a prezentat aceasta cerere intr-un plic care poarta stema palestiniana, cu putin timp inaintea discursului sau in fata Adunarii Generale a ONU.

×