x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Palestinienii, dați afară din Israel

Palestinienii, dați afară din Israel

de Şerban Mihăilă    |    10 Iun 2016   •   17:35
Palestinienii, dați afară din Israel
Sursa foto: JIM HOLLANDER/EPA

Deghizați în evrei ultraortodocși, doi palestinieni au deschis focul, miercuri seară, într-un restaurant dintr-un centru comercial al orașului Tel Aviv, ucigând patru persoane și rănind alte 16. Asasinii, doi veri de 20 de ani din regiunea Hebron, au fost arestați de forțele de ordine. Deși nu a revendicat atentatul, gruparea extremistă Hamas a lăudat “eroicul atac”, iar liderul acesteia a postat pe Twitter un mesaj cu semnul victoriei.

Atentatul din Tel Aviv este primul după o perioadă de acalmie care a urmat atacurilor palestiniene lansate în luna octombrie a anului trecut contra israelienilor. În ultímele opt luni, violențele din zonă s-au soldat cu moartea a cel puțin 240 de persoane, aproximativ 210 dintre acestea fiind palestinieni uciși în confruntări cu forțele israeliene de ordine sau în raiduri aeriene din Fâșia Gaza. După atentatul de miercuri, Israelul a anunțat, ieri, suspendarea permiselor de intrare acordate pentru 83.000 de palestinieni cu prilejul Ramadanului.

“Toate permisele acordate pentru Ramadan, în special cele pentru vizitele familiale din Iudeea-Samaria, sunt suspendate”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului care răspunde de coordonarea activităților israeliene în teritoriile palestiniene.

O mare parte dintre aceste permise sunt acordate palestinienilor ce se deplasează în Ierusalimul de Est - parte palestiniană a Ierusalimului ocupat și anexat de Israel -, cu ocazia Ramadanului, care a început luni. Israelul a înghețat și cererile de permise pentru locuitorii din Fâșia Gaza, teritoriul aflat sub blocada statului evreu, care vor să meargă pentru a se ruga pe Esplanada Moscheilor, în Ierusalimul de Est, de Ramadan.

Atentatul este un prim test pentru Avigdor Lieberman, cel care, înainte de a deveni ministru al Apărării, acuzase guvernul de slăbiciune în fața teroriștilor.

 

×