x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pană de informaţii în Grecia. Jurnaliştii eleni sunt în grevă pentru 24 de ore

Pană de informaţii în Grecia. Jurnaliştii eleni sunt în grevă pentru 24 de ore

19 Feb 2013   •   10:55
Pană de informaţii în Grecia. Jurnaliştii eleni sunt în grevă pentru 24 de ore
Ziariştii greci au intrat, marţi dimineaţa, într-o grevă de 24 de ore pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate şi a scăderii veniturilor, informează Associated Press.
Posturile de radio şi televiziune nu au mai difuzat jurnalele de ştiri, iar site-urile de internet nu au mai fost actualizate de la 06.00 a.m. (04.00 GMT).

Greva de marţi coincide cu o vizită de şase ore la Atena a preşedintelui francez Francois Hollande. În pofida unui ordin judecătoresc care a declarat greva ilegală în ce priveşte media de stat, şi ziariştii de la instituţiile de presă publice au dat curs apelului lansat de sindicate, ceea ce înseamnă că vizita preşedintelui francez nu va fi transmisă în direct de media greceşti.


Purtătorul de cuvânt al guvernului Simos Kedikoglou a acuzat principalul partid de opoziţie, Syriza, că a organizat greva pentru a crea o 'pană de informaţii' în timpul vizitei preşedintelui Franţei.


Sindicatele jurnaliştilor greci protestează, între altele, împotriva concedierilor şi a reducerilor de pensii şi beneficii, în condiţiile în care sute de ziarişti din sectorul privat nu sunt plătiţi cu lunile.
 

×
Subiecte în articol: greva jurnalisti jurnalisti greci