x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Panama Papers: Preşedintele Varela ameninţă din nou Franţa cu represalii diplomatice

Panama Papers: Preşedintele Varela ameninţă din nou Franţa cu represalii diplomatice

13 Apr 2016   •   12:29
Panama Papers: Preşedintele Varela ameninţă din nou Franţa cu represalii diplomatice

Preşedintele Panama, Juan Carlos Varela, a cerut marţi guvernului francez "să reconsidere" decizia sa de a include din nou ţara sa pe lista paradisurilor fiscale, în caz contrar ameninţând cu represalii "diplomatice", transmite AFP.

Guvernul de la Ciudad de Panama "ţine la poziţia sa şi cere guvernului francez, cu fermitate şi respect, să îşi reconsidere poziţia", a declarat şeful statului în faţa reprezentanţilor presei, dând asigurări că Franţa se înşală şi că această măsură "nu este necesară".

"Dacă guvernul francez nu îşi reconsideră poziţia, guvernul panamez se va vedea obligat să ia măsuri diplomatice", a adăugat Juan Carlos Varela fără să precizeze natura acestora.

"Panama este deschisă dialogului" şi "ne vom îndrepta spre un acord cu OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), dar nu sub "constrângere", a adăugat preşedintele Varela la finalul unei reuniuni cu reprezentanţi ai sectorului financiar din ţară.

Pe 8 aprilie, Franţa a anunţat că din 2017 va reînscrie acest mic stat din America Centrală pe lista paradisurilor fiscale de unde l-a retras în 2012 şi că va solicita OCDE să facă acelaşi lucru.

Parisul a reacţionat astfel la publicarea, pe 3 aprilie, a anchetei 'Panama Papers' dezvăluind o vastă reţea de evaziune fiscală, în care sunt implicaţi înalţi responsabili politici, miliardari şi celebrităţi din întreaga lume, scoasă la lumină prin intermediul a 11,5 milioane de documente provenite de la cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca.

De la primele dezvăluiri ale Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii, Panama este acuzată din toate părţile din cauza legislaţiei sale favorabile sistemelor fiscale off-shore şi a atitudinii în sens contrar tendinţei mondiale spre transparenţă fiscală.AGERPRES

×