x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pandemia a provocat cea mai gravă recesiune economică după Al Doilea Război Mondial

Pandemia a provocat cea mai gravă recesiune economică după Al Doilea Război Mondial

10 Ian 2021   •   18:00
Pandemia a provocat cea mai gravă recesiune economică după Al Doilea Război Mondial

Pandemia de coronavirus a declanșat cea mai gravă recesiune economică după de-al Doilea Război Mondial, afectând prosperitatea populației în următorii 10 ani, potrivit unui raport al Băncii Mondiale. 

"Dacă istoria ne poate învăţa ceva, economia mondială se îndreaptă către un deceniu de rezultate economice dezamăgitoare, dacă nu vor fi lansate reforme semnificative”, arată instituția.

Următoarele creșteri globale vor înregistra un ritm mediu de 1,9% pe an, în intervalul 2020 - 2029. Înainte de criza sanitră, avansul estimat pentru această perioadă era de 2,1%.

Previziunile sunt valabile chiar în contextul în care economia mondială ar revenit în acest an la nivelul din 2019. După o contracţie de 4,3% în 2020, Banca Mondială prevede un plus de 4% în 2021.

Cu toate astea, Banca Mondială transmite că sunt 3 măsuri economice pe care le pot lua autoritățile după sfârșitul pandemiei, respectiv accelerarea investițiilor în infrastructură, creşterea numărului de femei pe piața muncii şi diversificarea economiei. În plus, reformele pe care le vor lansa ţările ar trebui să depindă în totalitate de finanţele publice, structurile economice şi priorităţile statelor respective.

Banca a mai estimat că economia României va creşte cu 3,5% în 2021 şi cu 4,1% în 2022. Anul trecut, Produsul Intern Brut (PIB) a suferit un declin de circa 5%.

Mediafax

×
Subiecte în articol: economie COVID Banca Mondiala