Teoriile evoluţiei şi Big Bang-ului sunt reale, iar Dumnezeu “nu este un magician cu o baghetă magică”. Cuvintele nu au fost rostite de vreun necunoscător, ci de însuşi Papa Francisc, în cadrul Academiei Pontificale de Ştiinţe. Papa Francisc a făcut comentarii pe care experţii le apreciază ca punând punct “pseudo-teoriilor” creaţionismului.
Papa Francisc a explicat că ambele teorii ştiinţifice nu sunt incompatibile cu existenţa unui Creator – afirmând că acestea chiar au nevoie de el, scrie The Independent.
Omagiu predecesorului său
Papa i-a adus, cu această ocazie, un omagiu susţinut predecesorului său, Benedict al XVI-lea, calificându-l drept “Mare Papă”, relatează Radio Vatican. Sfântul Părinte prezida inaugurarea solemnă a unui bust al lui Benedict al XVI-lea, la sediul Academiei Pontificale de Ştiinţe, în prezenţa membrilor acestei prestigioase instituţii reuniunite în plen. Cu această ocazie el s-a exprimat în legătură cu o chestiune sensibilă şi controversată: crearea lumii. “Ea nu este opera haosului, ea decurge direct dintr-un Principiu suprem, care a fost creat de iubire”, a spus el, potrivit sursei citate.
Membrii Academiei Pontificale de Ştiinţe discută zilele acestea la Vatican despre evoluţia conceptului de natură. Papa Francisc a afirmat că nu vrea să intre în complexitatea ştiinţifică a acestei chestiuni importante şi decisive, dar “pentru că Dumnezeu şi Isus Christos ne însoţesc, pentru că sunt prezenţi în natură”, episcopul Romei a făcut propria analiză. “Când citim despre Creaţie în 'Geneză', riscăm să îl credem pe Dumnezeu un magician care manevrează bagheta magică capabilă de orice. Dar nu este aşa. Dumnezeu a creat fiinţele şi le-a lăsat să se dezvolte potrivit legilor interne pe care el le dăduse fiecăruia, pentru a se dezvolta şi a-şi atinge împlinirea. “Big Bang-ul, despre care ni se spune că se află la originea lumii, nu contrazice intervenţia divină a Creatorului, ci, mai degrabă, are nevoie de ea. Evoluţia în natură nu este incompatibilă cu noţiunea Creaţiei, pentru că evoluţia necesită crearea fiinţelor care evoluează”, a mai spus Suveranul Pontif.
Îndemn
Suveranul Pontif a invitat oamenii de ştiinţă şi în special pe cei creştini să se întrebe care este viitorul Umanităţii şi al Pământului, să protejeze mediul natural şi uman, având încredere în natură.
The Independent reaminteşte, în acest context, că, de-a lungul istoriei, Biserica Catolică a fost considerată împotriva ştiinţei, reamintind că Galileo Galilei a fost forţat de Inchiziţie să îţi retragă teoria conform căreia Pământul se învârteşte în jurul Soarelui. Totuşi, începând cu Papa Pius al XII-lea şi continuând cu Papa Ioan Paul al II-lea, teoria Big Bang-ului şi cea a evoluţiei au început să fie acceptate la Vatican.
Giovanni Bignami, profesor la Institutul Naţional Italian de Astrofizică, a declarat pentru agenţia de presă Adnkronos că “declaraţiile Papei sunt semnificative. Cu toţii suntem descendenţii Big Bang-ului care a creat Universul. Evoluţia provine din creaţie”.
Citește pe Antena3.ro