x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa susține că Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb” al negocierilor

Papa susține că Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb” al negocierilor

de Redacția Jurnalul    |    10 Mar 2024   •   06:20
Papa susține că Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb” al negocierilor
Sursa foto: Hepta

Papa Francisc a declarat într-un interviu că Ucraina ar trebui să aibă ceea ce el a numit curajul „steagului alb” și să negocieze încheierea războiului cu Rusia, potrivit Reuters.

Papa Francisc a făcut comentariile într-un interviu înregistrat luna trecută cu radiodifuzorul elvețian RSI, cu mult înainte de ultima ofertă de vineri a președintelui turc Tayyip Erdogan de a găzdui un summit între Ucraina și Rusia pentru a pune capăt războiului.

În interviu, lui Francisc i s-a cerut poziția cu privire la o dezbatere între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunțe și cei care vor ca ucrainenii să lupte în continuare. Persoana care a pus întrebarea a folosit termenul „steagul alb”.

„Cred că cel mai puternic este cel care privește situația, se gândește la oameni și are curajul steagului alb și negociază”, a spus Francisc, adăugând că discuțiile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaționale.

„Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că ești învins, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi", a mai spus Francisc.

Se pare că este prima dată când Francisc a folosit termeni precum „steagul alb” sau „învins” în discuțiile despre războiul din Ucraina. În trecut el a mai vorbit despre necesitatea negocierilor. În altă parte a interviului, vorbind despre războiul dintre Israel și Hamas, Francisc a spus: „Negociarea nu este niciodată o capitulare”.

Declarațiile au fost preluate din transcrierea interviului și dintr-un videoclip parțial pus la dispoziția Reuters sâmbătă. Acesta urmează să fie difuzat pe 20 martie, ca parte a unui nou program cultural. Autoritățile din Ucraina nu au comentat declarațiile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Papa Francisc Ucraina