x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc va începe o vizită în Myanmar și Bangladesh, în plină criză rohingya

Papa Francisc va începe o vizită în Myanmar și Bangladesh, în plină criză rohingya

26 Noi 2017   •   15:00
Papa Francisc va începe o vizită în Myanmar și Bangladesh, în plină criză rohingya

Papa Francisc va începe duminică o vizită de şase zile în Myanmar şi Bangladesh, care îl va aduce în centrul uneia dintre cele mai mari crize umanitare din lume, informează DPA. 

Suveranul pontif vizitează această zonă în contextul în care 620.000 de musulmani rohingya au fugit din Myanmar în Bangladesh din luna august, drept rezultat al ceea ce a fost descris de Naţiunile Unite drept un "exemplu de manual de epurare etnică". 

În Myanmar, Francisc urmează să se întâlnească cu şeful armatei, generalul Min Aung Hlaing, cu lidera Aung San Suu Kyi, laureată a premiului Nobel pentru Pace, dar şi cu călugări budişti influenţi. 

Potrivit DPA, se aşteaptă ca în discuţiile cu aceştia suveranul pontif să abordeze problema minorităţii rohingya, deşi Biserica Catolică din Myanmar l-a îndemnat pe Francisc să evite să se refere direct la această minoritate musulmană, pentru a nu irita sensibilităţile locale. 

Multe persoane din Myanmar, inclusiv oficialii guvernamentali, folosesc termenul de "bengali" atunci când se referă la rohingya, pentru a face aluzie că aceştia sunt intruşi din Bangladesh, şi contestă afirmaţiile ONU potrivit cărora aceştia ar fi persecutaţi de armată. 

Papa se va afla în Myanmar în perioada 27-30 noiembrie, iar în Bangladesh între 30 noiembrie şi 2 decembrie - într-o vizită planificată înainte de escaladarea crizei rohingya. 

Cu câteva zile înainte de sosirea Papei, Myanmar-ul şi Bangladesh-ul au semnat un acord cu privire la repatrierea refugiaţilor rohingya, însă potrivit ONU pentru aceştia nu este încă sigur să se întoarcă acasă. 

Vizita Papei în Bangladesh include pe 1 decembrie o întâlnire interreligioasă la Dacca, la care vor participa şi unii dintre membrii comunităţii Rohingya, însă pe moment nu este clar în ce măsură aceştia vor intra în contact cu Papa Francisc.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: papa francisc Myanmar bangladesh rohingya