x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa îndeamnă la grijă faţă de bătrâni, cu ocazia primei Zile Mondiale a Bunicilor şi a Persoanelor Vârstnice

Papa îndeamnă la grijă faţă de bătrâni, cu ocazia primei Zile Mondiale a Bunicilor şi a Persoanelor Vârstnice

25 Iul 2021   •   17:00
Papa îndeamnă la grijă faţă de bătrâni, cu ocazia primei Zile Mondiale a Bunicilor şi a Persoanelor Vârstnice

Papa Francisc a făcut duminică un apel la oameni să aibă grijă de persoanele în vârstă, deoarece "nu sunt resturi de viaţă sau deşeuri care trebuie aruncate", ci persoane care s-au ocupat de creşterea generaţiilor tinere, oferindu-le iubire şi înţelegere, relatează EFE.

Îndemnul este conţinut într-o omilie redactată şi citită de preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, arhiepiscopul Rino Fisichella, în timpul slujbei celebrate în Bazilica Sfântul Petru cu ocazia primei Zile Mondiale a Bunicilor şi a Persoanelor Vârstnice, care se desfăşoară la iniţiativa lui Francisc în această duminică.

Jorge Bergoglio nu a oficiat slujba deoarece este în convalescenţă în urma unei operaţii la colon pe 4 iulie.

Papa, care a apărat întotdeauna grija faţă de persoanele în vârstă, a considerat în această omilie că acestea sunt "preţioase bucăţi de pâine lăsate pe masă" ale vieţii noilor generaţii, care se pot hrăni cu "parfumul memoriei".

El i-a rugat pe tineri să se întrebe dacă îşi vizitează des bunicii şi dacă îi ascultă şi i-a încurajat să nu regrete într-o zi "că nu le-au acordat suficientă atenţie".

El a subliniat că bunicii au avut grijă de tineri, i-au crescut şi i-au ascultat: "Având de multe ori o viaţă de sacrificiu, ei nu ne-au tratat cu indiferenţă şi nu ne-au desconsiderat, ci au avut ochi atenţi, plini de tandreţe". ''Când creşteam şi ne simţeam neînţeleşi sau speriaţi de provocările vieţii, ei ne priveau, se uitau la noi, la ceea ce se schimba în inimile noastre, la lacrimile noastre ascunse şi la visele pe care le aveam înăuntru. Am trecut cu toţii prin genunchii bunicilor, care ne-au purtat în braţe'', a spus el.

×