„Mi s-a spus că președintele Trump a declarat recent că ar dori să pună capăt războiului. Avem speranța că se află în căutarea unei ieșiri. Ne dorim să fie găsită o cale pentru diminuarea violențelor”, a spus marți, Papa Leon al XIV-lea, primul papă originar din Statele Unite ale Americii.
Leon a deplâns numărul ridicat al victimelor, și și-a exprimat speranța că violențele vor înceta înainte de Paștele catolic care se sărbătorește duminică, pe 5 aprilie, notează Reuters.
„Au fost atât de multe morți, inclusiv copii nevinovați. Să facem apel încontinuu la pace”, spune Papa, adăugând: „Sunt prea mulți oameni care promovează luptele, violența și războiul”.
Liderul de la Vatican și-a intensificat criticile la adresa războiului, iar în timpul slujbei de duminică, a lansat un mesaj extrem de dur, afirmând că Dumnezeu respinge rugăciunile liderilor care declanșează conflicte și au „mâinile pline de sânge”.
„Acesta este Dumnezeul nostru: Iisus, Regele Păcii, care respinge războiul, pe care nimeni nu-L poate folosi pentru a-L justifica. Iisus nu ascultă rugăciunile celor ce încep războaie, ci le respinge. Chiar dacă vă rugați mult, nu vă voi asculta: mâinile vă sunt pline de sânge”, a spus Papa Leon în timpul slujbei de duminică.
(sursa: Mediafax)



