x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pariorii își pregătesc banii pentru varianta demisiei lui Trump în 2017, după eliminarea șefului FBI

Pariorii își pregătesc banii pentru varianta demisiei lui Trump în 2017, după eliminarea șefului FBI

11 Mai 2017   •   18:57
Pariorii își pregătesc banii pentru varianta demisiei lui Trump în 2017, după eliminarea șefului FBI

Eliminarea surpriză a șefului FBI, James Comey, a depășit politicul astfel că unda de șoc a ajuns și la casele de pariuri care mizează pe destituirea lui Donald Trump, au indicat casele pentru AFP, citat de 7sur7.be.

Aceștia spun că probabilitatea ca președintele american să fie vizat de procedura de suspendare s-a dublat mercuri, urcând de la 33% la 60%, a afirmat Lewis Davey, purtătorul de cuvânt al companiei irlandeze de pariuri Paddy Power.

Donald Trump a fost bombardat cu critici după ce l-a linșat pe Comey, care superviza ancheta asupra unei posibile înțelegeri secrete între echipa de campanie a miliardarului republican și autotiățile ruse.

Eliminarea lui Comey amintește de aceeași decizie luată în 1973 de Richard Nixon când la revocat pe procurorul care se ocupa de anchetarea scandalului Watergate. Un an mai târziu Nixon a demisionat în fața certitudinii că va fi destituit de Congresul american.

Paralela nu a scăpat anumitor pariori. Unul dintre ei fiind pregătit să parieze 129,000 de dolari că Ttump va fi forțat să demisioneze în acest an, chiar dacă nicio casă nu a acceptat încă această variantă.
 

×