x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parisul a cerut Iranului să renunţe la tirurile cu rachete

Parisul a cerut Iranului să renunţe la tirurile cu rachete

11 Ian 2019   •   16:34
Parisul a cerut Iranului să renunţe la tirurile cu rachete

Franţa a solicitat vineri Iranului să renunţe la tirurile cu rachete prevăzute în cadrul programului spaţial iranian, estimând că acestea încalcă o rezoluţie a ONU, potrivit France Presse.

Într-un comunicat, Ministerul de Externe francez cere Teheranului să "înceteze imediat orice activitate legată de rachetele balistice concepute să poată transporta arme nucleare, inclusiv tiruri utilizând tehnologia rachetelor balistice".

"Franţa aminteşte că programul balistic iranian contravine Rezoluţiei 2231 (2015) a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite", adaugă MAE francez.

Washingtonul a lansat un apel similar la 3 ianuarie, calificând preconizatele tiruri cu rachete ale Teheranului drept "provocatoare" şi a ameninţat să înăsprească şi mai mult sancţiunile economice la adresa Iranului.

Ministrul adjunct al apărării iranian, Ghassem Taghizadeh, a anunţat la 29 noiembrie că Iranul va lansa "în următoarele luni trei sateliţi în spaţiu". "Aceşti sateliţi au fost construiţi pe baza know-how-ului local şi vor fi amplasaţi la diferite altitudini", a spus el, potrivit agenţiei de presă semioficiale Isna.

Potrivit Parisului şi Washingtonului, tehnologia utilizată pentru astfel de lansări este aproape identică cu cea folosită pentru fabricarea rachetelor balistice, notează AFP. AGERPRES

×