x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentarii britanici pro-europeni eşuează într-o nouă încercare de a bloca un Brexit fără acord

Parlamentarii britanici pro-europeni eşuează într-o nouă încercare de a bloca un Brexit fără acord

01 Iul 2019   •   21:00
Parlamentarii britanici pro-europeni eşuează într-o nouă încercare de a bloca un Brexit fără acord

Un grup de parlamentari britanici pro-europeni a eşuat luni în încercarea de a-l împiedica pe viitorul premier să decidă un Brexit fără acord, după ce preşedintele Camerei Comunelor a decis ca amendamentul legislativ propus de ei să nu fie supus la vot, informează agenţia Reuters.

Opoziţia laburistă şi alţi parlamentari britanici adversari ai ieşirii din UE au mai încercat, fără succes, să împiedice un eventual ''no deal'' (Brexit fără acord) prin moţiuni prezentate de fiecare dată când a fost votat în Camera Comunelor acordul privind Brexitul convenit de premierul demisionar Theresa May cu Bruxelles-ul, ultima moţiune de acest fel fiind respinsă de Camera Comunelor pe 12 iunie.

Modalitatea la care s-a apelat acum a fost însă alta, şi anume blocarea unor fonduri guvernamentale. Astfel, fostul avocat general conservator Dominic Grieve şi fosta şefă laburistă a diplomaţiei Margaret Beckett au avansat un amendament la legea privind bugetul, prin care unor departamente guvernamentale ar urma să li se taie fondurile dacă guvernul decide un Brexit fără acord care nu este aprobat şi de Camera Comunelor sau chiar dacă s-ar pune în aplicare un Brexit cu acord înainte ca acesta să primească votul favorabil al legislativului.

Dacă amendamentul lor ar fi fost selectat de preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, votul ar fi urmat să se desfăşoare marţi.

Partidul Laburist a confirmat pe Twitter că niciun amendament nu a fost selectat pentru votul în plen.

Propunerea respectivului amendament survine după ce ambii candidaţi conservatori rămaşi în cursa pentru succesiunea premierului demisionar Theresa May, Boris Johnson şi Jeremy Hunt, au spus că ar putea accepta în final un Brexit fără acord dacă Bruxelles-ul va refuza revizuirea acordului încheiat de premierul în exerciţiu, dar respins de legislativul britanic.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Brexit fără acord Marea Britanie