In asteptarea votului de incredere solicitat de premierul Georgios Papandreou, mii de greci au ocupat piata Syntagma, acolo unde se afla Parlamentul de la Atena, exprimandu-si furia la adresa guvernului pe care il considera aservit intereselor zonei euro.
Protestatarii, mobilizati de Partidul Comunist si alte formatiuni de extrema-stanga, cantau in cor cantece de rezistenta din perioada dictaturii coloneilor, instaurata intre 1967 si 1974, purtand drapele grecesti si strigand sloganuri anticapitaliste.
Pentru a obtine votul de incredere al Parlamentului, guvernul trebuie sa isi asigure 151 din cele 300 de sufragii. Partidul Socialist, condus de premierul Papandreou, are 152 de parlamentari, dar rezultatul votului este pe muchie de cutit, cativa parlamentari ai partidului de guvernamant anuntand deja ca vor vota impotriva masurilor de austeritate.