x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul georgian interzice prin lege utilizarea corturilor în timpul protestelor

Parlamentul georgian interzice prin lege utilizarea corturilor în timpul protestelor

de Redacția Jurnalul    |    06 Oct 2023   •   13:00
Parlamentul georgian interzice prin lege utilizarea corturilor în timpul protestelor

Parlamentul Georgiei a votat un proiect de lege care interzice utilizarea de tabere de corturi în timpul protestelor publice, potrivit Reuters. Proiectul a fost adoptat fără emoții.

„Proiectul de lege pregătit la inițiativa majorității partidului Visul Georgian a fost adoptat cu 74 de voturi contra 22", a anunțat Interpress, referindu-se la ședința de joi a parlamentului.

Amplele mișcări de stradă din Georgia din urmă cu 20 de ani au reușit să aducă la putere un guvern puternic pro-occidental. Mișcarea a fost urmată de evenimente similare în alte țări foste sovietice care au implicat adesea protestatari care au instalat tabere de corturi în zone publice importante

Actualul guvern georgian încearcă să adere la Uniunea Europeană, dar a promovat legături strânse cu Rusia. De asemenea, a încercat să imite unele dintre acțiunile Moscovei, cum ar fi elaborarea unei legi privind „agenții străini", la care a renunțat în urma protestelor.

Legea privind utilizarea corturilor a fost adoptată în condițiile în care guvernanții din Georgia se tem că un nou val de proteste ar putea izbucni în țară. Luna trecută, serviciul de securitate a anunțat că proteste de amploare ar putea porni în cazul în care UE ar decide, la summitul de la jumătatea lunii decembrie, să nu acorde Gerogiei statutul de candidat. Asta deoarece Bruxelles-ul consideră că Georgia nu a luat măsurile necesare pentru a îndeplini condițiile de aderare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cort georgia