Parlamentul grec a adoptat, vineri noaptea, măsurile de austeritate solicitate de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, necesare pentru ca Atena să poată primi o tranşă de credit în valoare de 2 miliarde de euro, relatează AFP şi DPA.
Măsurile, incluse în bugetul pentru anul 2016, au fost adoptate cu 154 de voturi pentru şi 140 împotrivă, după mai multe zile de dezbateri. Ele cuprind, printre altele, introducerea de noi taxe, creşterea vârstei de pensionare şi pedepse mai dure pentru cei vinovaţi de evaziune fiscală.
În favoarea noului buget au votat parlamentarii din coaliţia formată din Syriza (partidul premierului Alexis Tsipras) şi Grecii Independenţi (ANEL, formaţiune condusă de Panos Kammenos).
Întreaga opoziţie, de la comunişti la partidul de extremă-dreapta 'Zori Aurii', a votat contra noii legi în ansamblul său, chiar dacă unii parlamentari s-au pronunţat în favoarea anumitor articole.
Adoptarea acestor măsuri de austeritate reprezintă primul test pentru guvernul Tsipras după votul de încredere obţinut în parlament săptămâna trecută, în urma alegerilor anticipate desfăşurate pe 20 septembrie şi câştigate de Syriza.
Sursa: Agerpres