Partidul separatist al liderului catalan destituit, Carles Puigdemont, intenționează să privilegieze negocierea cu statul spaniol, renunțând la o ruptură unilaterală, a declarat, joi, coordonatoarea generală a formațiunii, transmite AFP. „Bilateralitatea este necesară”, a declarat Marta Pascal la postul de radio „Cadena Ser”, confirmând informațiile de presă, potrivit cărora cele două principale partide separatiste, PdeCat al lui Puigdemont și Stânga Republicană din Catalonia (ERC), intenționează să renunțe în programul lor la o ruptură unilaterală. Marta Pascal a explicat că, pentru independență, „ne lipsesc lucruri: ca aceasta să producă un efect și, mai ales, să creștem în termeni de majoritate, să contăm pe mai mulți oameni”. „Trebuie să fim mai numeroși”, a precizat ea. La 27 octombrie, parlamentul catalan a votat pentru independența regiunii, declarația unilaterală provocând ulterior punerea sub tutelă a Cataloniei și o criză politică fără precedent în Spania, după revenirea țării la democrație, în 1978. Responsabilii separatiști au renunțat însă, în zilele următoare, să sfideze în continuare statul spaniol, după ce Madridul a destituit întregul guvern catalan, și au acceptat să participe la alegerile regionale convocate de executivul central pentru 21 decembrie. Cu toate acestea, deputații ERC au păstrat o linie mai dură decât cei din partidul lui Puigdemont.